Consultare: învățarea pe tot parcursul vieții în RO (life long learning)

În ultimele zile am primit acest mesaj din mai multe surse, ultima sursă conținea și un termen limită (20 mai 2014). Este o invitație de a participa la un sondaj național privind învățarea pe tot parcursul vieții.

 

L-am completat și a durat aproximativ 15 minute. Toate detaliile mai jos.

Să ne fie într-un ceas bun pentru LLL în România!

 

—

Later edit:

comunicatul de presa se gaseste aici: http://posdru.edu.ro/index.php/articles/c799/

Raportul consultarilor va fi finalizat in cursul saptamanii 26-30 mai 2014 si va fi postat la adresa:  http://posdru.edu.ro/index.php/articles/c799/.

 

Cadru strategic LLL

 

—

 

Ministerul Educatiei Nationale elaboreaza in prezent Cadrul strategic pentru invatarea pe tot parcursul vietii. Va rugam sa aveti amabilitatea de a acorda 15 minute din timpul dumneavoastra pentru completarea unui chestionar referitor la invatarea pe tot parcursul vietii si relevanta educatiei si formarii profesionale.

Va trimitem link-ul de mai jos cu rugamintea de a completa chestionarul online pana la data de 20 mai 2014 si de a-l transmite mai departe colegilor dumneavoastra si altor actori interesati de invatarea pe tot parcursul vietii.

 

https://www.surveymonkey.com/s/strategieLLL

 

Experienta, propunerile si contributia dumneavoastra vor fi extrem de valoroase pentru conturarea prioritatilor si alocarea viitoare a fondurilor FSE pe perioada de programare 2014-2020 in domeniul invatarii permanente.

Training Tips – Coli de flipchart imprimate

flipchartTCDacă aveţi nevoie să câştigaţi nişte timp la o sesiune de training sau vă doriţi nişte materiale care să arate mai bine decât cele scrise de mână puteţi experimenta colile de flipchart imprimate.

Simplu de realizat:

  • se creează un document (tabel, grilă, desen, text etc.) care să conţină datele de care e nevoie în training
  • se imprimă A1 la un centru de copiere (costă în jur de 3-5 lei coala alb-negru și aproape de 10 ori mai mult color). Există un astfel de centru chiar vis-a-vis de Training Cafe
  • după caz se prinde pe flipchart acolo unde îi e locul în design, se afișează în sală sau se distribuie participanţilor.

E folositor mai ales pentru coli pe care este nevoie să se lucreze (scheme, tabele, etc.), pentru imagini pe care vreți să le păstrați mai mult în spațiu și chiar poate să le refolosiți de la un training la altul sau pentru a câștiga timp folosind un template preprintat.

Mulţumiri Andre Firăstrăeru şi Codru Vrabie pentru idee!

Discursurile de la TEDxCaleaVictorieiED 2013

Marti, 28 mai 2013, s-a desfasurat  prima editie a TEDxCaleaVictorieiED care a cuprins o selectie de discursuri motivationale oferite de practicieni inspirationali din Romania dar si o intalnirea a unei comunitati de oameni care impartasesc idei si pasiuni din zona educatiei si invatarii.

Cele 15 discursuri se găsesc online aici http://www.nonformalii.ro/programe/tedxcaleavictorieied/editia-i-28-05-2013

Portret de trainer – Bogdan Popescu

Bogdan-Popescu

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

B.P. Primul contact cu trainingul, chiar dacă nu eram familiar cu denumirea, l-am avut în perioada liceului când activam într-o organizaţie de cercetaşi și având o poziţie de senioritate a trebui să pregătesc agenda și conţinutul taberelor de vară care erau absolut senzaţionale. Neputând sta locului, ca majoritatea trainerilor de aici, am intrat și eu în AIESEC, acea organizaţie despre care se spune că scoate traineri pe bandă rulantă :) . Aici am descoperit că ceea ce făceam la cercetaşi se numeşte training și că poate fi o alternativă reală la sistemul bățos de învățare formală și așa am început să mă joc cât se poate de serios cu trainingul.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

B.P. Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre training, de la un trainer american, a fost că:Cea mai importantă persoană din training nu este trainerul ci participantul. Dincolo de asta cea mai importantă sursă de învățare și evoluţie a unui trainer este experienţa practică. Indiferent câţi traineri vezi, live sau pe înregistări video, indiferent de numărul de cărți sau articole pe care le citeşti sau oameni cu care stai de vorbă nimic nu te învață mai mult ca un eveniment care îți iese extraordinar de bine pentru că te-ai gândit până și la ultimul detaliu sau un eveniment în care parcă toate lucrurile au mers pe dos. Ca trainer, trebuie să-ți găseşti forţa interioară să mergi mai departe și să nu uiţi ca eşti în față doar ca să ajuţi nişte oameni să se descopere și să fie mai buni în ceea ce fac.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

B.P. Oamenii și că ai puterea de a-i ajuta să-și depășească limitele. Că înveți foarte multe lucruri de la atât de mulţi oameni.

Ce îţi place cel mai puţin?

B.P. Când vin oameni la training pentru că i-a trimis altcineva și ei isi doresc să fie în altă parte.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

B.P. Pe la începuturile mele în training trebuia să susțin un curs de Customer Service. Nu eram foarte stăpân pe cursul pe care trebuia să-l susțin și mă bazam foarte mult pe prezentarea PPT ca să nu pierd firul logic. Întâmplarea a făcut ca, din cauza unor lucrări la rețeaua electrică din zonă, să nu avem curent până la prânz. Aşa că planul meu cu prezentarea PPT s-a dus pe apa sâmbetei și a trebuit să improvizez și să lucrez foarte mult cu flipchartul. În urma acestei experienţe am descoperit mai multe lucruri: că ştiam mai multe lucruri decât credeam eu despre curs, că atunci când vorbeşti din propriile experienţe eşti mai convingător și oamenii înţeleg mult mai uşor ce vrei să le transmiţi, că dacă lucrezi mai mult cu flipchartul și nu cu o prezentare rece în PPT te apropii mai mult de oameni și eşti mai interactiv și că atunci când eşti provocat și te afli în situaţii dificile poţi fi extraordinar și să găseşti resurse în tine de care nu erai conştient că le ai. A fost unul dintre cele mai faine cursuri pe care le-am avut.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

B.P. În primul rând încerc să fiu cât mai curios posibil și să experimentez orice. Dezvoltarea ta ca trainer nu ține doar de a ştii doar despre ce faci training. Trainerul trebuie să fie o bibliotecă ambulantă de cunoştinţe și informaţii. De cel puţin 2 ori pe an sunt participant la alte cursuri în care încerc să învăț ceva nou.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

B.P. Stau la povești cu alţi traineri, învățăm din experienţele noastre.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

B.P. Ziua de training se termină după ce am revăzut mental filmul întregii zile. Apoi te aşezi într-un loc confortabil și bei un pahar de coniac bun, petreci cu participanţii, povesteşti cu prietenii.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

B.P. Nu ştiu, deocamdată asta îmi doresc să fac. Trăiesc pentru asta și încerc să o fac cât mai bine.

–  –

Sunt trainer și facilitator și îmi place ce fac. Fac asta pentru că ştiu că pot să-i ajut pe oameni să se descopere și să fie mai buni în ceea ce fac. Aș putea spune că sunt trainer de când mă știu, dar am început să trăiesc din training din 2001. Am lucrat și lucrez cu mai multe companii de training ca și trainer colaborator, iar din 2006 am pornit Cube Training.

Portret de trainer – Florin Ghindă

FlorinGhindaCum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

F.G. M-am „jucat” de-a voluntariatul într-o organizație studențească (AIESEC Timișoara) care îmi este dragă și acum, după mai bine de 10 ani. Îmi plăcea să văd oameni vorbind cu mult talent despre o mulțime de lucruri interesante. Îmi plăcea să văd sclipirea din ochii lor și să simt cum și eu sunt cuprins de energie. Mai târziu am descoperit cât de magic este ca și eu să aduc acest lucru în ochii și sufletele participanților mei la traininguri.


De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

F.G. La început a fost AIESEC Timișoara, locul în care am învățat multe lucruri bune despre training. Tot acolo am exersat primele mele sesiuni, cu bune și cu rele, cu emoții și greșeli, dar și cu satisfacția unor participanți fericiți la final de training. AIESEC a rămas în continuare și după 10 ani un fel de port, un reper spre care mă întorc uneori când vine vorba despre training.

Un alt reper important pentru ceea ce știu despre training este și Răzvan Ogîrcin, fostul meu coleg și șef, actual prieten, probabil unul dintre cei mai buni traineri români.

Nu în ultimul rând,  învăț lucruri noi mereu de la participanții din programele mele de formare. Este fascinant să descopăr cum de fiecare dată învăț ceva nou, fie că este vorba despre o informație nouă, o opinie sau o experiență specifică unui domeniu în care activează participantul respectiv.


Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

F.G. Energia din sala de training, momentele de “aha” și sclipirea de viață din ochii participanților mei. Evident, mă bucură și feedbackul pozitiv sau un mesaj primit după 6 luni de la training, când un „mulțumesc” îmi încarcă bateriile pentru încă 6 luni. :)


Ce îţi place cel mai puţin?

F.G. Rezistența de tipul „la noi nu se poate” …

Dar știu că această rezistență este și cea mai mare provocare pentru un trainer. Atunci când reușești să schimbi ceva în bine, să convingi, să ajuți pe cineva să învețe sau pur și simplu să oferi puțină speranță celui din fața ta, atunci ești împlinit ca trainer, ca om.


Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

F.G. Ha, ha. La o sesiune de training de mai multe zile, după ce eu și echipa de traineri din care făceam ne-am descurcat foarte bine, ne-am gândit să facem următoare zi să fie specială. Am schimbat cadrul (eram într-un program de „Train the Trainers”) și am propus participanților direct la prima oră din zi și fără explicații cadrul unui platou de filmare. Practic, mi-am asumat rolul unui regizor cinic și pragmatic (pentru că așa îmi imaginam eu că trebuie să fie un regizor) fără să observ că timp de 2 ore practic “pierdusem” doi participanți care nu pricepeau ce dorim noi să facem.

Rezultatul: o mică criză în sala de training cu cei doi participanți care doreau să renunțe la program, supărați în vreme ce restul participanților glumeau pe seama lor că nu au priceput gluma. Iar noi… iar noi am rezolvat cu bine situația în final, după o conversație dificilă, dar deschisă cu toți participanții despre ce înseamnă contractare în training („cadrare”, mai spunem noi uneori).

Ce am învățat? Nu te juca prea tare cu cadrul participantului, mai ales dacă nu ai acordul lui…


Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

F.G. Trainingul este foarte bun, doar dacă tu ajuți participanții tăi să învețe, să atingeți împreună obiectivele de învățare. Trainingul nu este despre cât de bine „dai tu în poză”sau despre cât de bine te-ai descurcat la un joc de rol.


Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

F.G. Prea puțin față de cât de mult este nevoie. Cred că activitatea constantă pe care o desfășor pentru învățarea mea este participarea la întâlnirile „Training Cafe”, momente în care împărtășim experiențele practice într-o comunitate de traineri.


Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

F.G. Programul „Train the Trainers”, participarea la Training Café și o mulțime de sesiuni „de bere” cu diverși prieteni și colegi într’ale trainingului :) .


Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

F.G. Ascult muzica lui Moby sau Faithless + un pic de muzică indiană clasică. Și tac.


Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

F.G. Să am mai mare încredere în mine, dar să nu ezit să recunosc acolo unde greșesc. Măcar față de mine să recunosc.


E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

F.G. Nu știu. Dacă este (doar) o etapă, atunci cu siguranță mai doresc să o păstrez. E drept că, pe lângă activitatea din training mă ocup și de un proiect online aparent fără o legătură cu trainingul sau cu educația. Doar aparent.


Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

F.G. 2012 în training este despre …?

Îmi doresc pentru participanții mei ca 2012 să fie un an al acțiunilor sincere. Îmi doresc un program nou de training pe un subiect care să ne ajute să acționăm cu mai multă încredere în noi și cu mai multă atitudine pozitivă pentru realitatea din jurul nostru.


De încheiere…

F.G. Să avem un an cu chef de învățare cu scop.
—

Florin are 33 de ani şi este consultant în resurse umane şi trainer.  Are 10 ani de experienţă ca trainer şi 8 ani de experienţă practică în resurse umane pentru echipe naţionale şi internaţionale.

În prezent Florin lucrează în training şi consultanţă într-o companie de servicii de training și consultanță de resurse umane, Pozitiv Resurse Umane. În același timp face parte din mai multe proiecte de training alături deInstitutul Român de Training, National Democratic Institute, roPot şi o reţea de consultanţi pentru antreprenoriat social alături de NEEsT.

Motivaţia principală pentru implicarea în activităţi de training este dorinţa şi încrederea de a schimba lucrurile în Bine în România.

Portret de trainer – Elena Marineci

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

E.M. Am descoperit trainingul în urma unei dezamăgiri. Ajunsesem la facultate în căutare de modele și de oameni care să mă inspire. Din păcate mediul universitar duce însă mare lipsă de asemenea personaje, așa că a trebuit să mă reorientez. Am descoperit trainingul și am aflat despre mine că învăț cel mai bine din conversațiile pe care le am cu genul de oameni menționați mai sus. Oricât de multe cărți sau articole aș citi, tot am nevoie să ventilez informațiile aflate prin interacțiunea „live” cu cineva. În felul ăsta îmi provoc și îmi validez înțelegerea și brusc informația nouă îmi este mai ușor de folosit. Și uite-așa am ajuns eu un fel de „lipitoare” pe lângă toți trainerii pe care i-am găsit interesanți. Unul dintre ei a remarcat entuziasmul și energia cu care puneam întrebări și mă implicam și a zis să îmi dea o șansă.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

E.M. Trei personaje și-au spus în mod decisiv amprenta asupra felului în care privesc trainingul. În ordine cronologică au fost Rareș Manolescu – Consulting Partner în Human Invest, Alain Cardon (care, culmea, nu e trainer ci coach) de la Metasysteme Coaching și personajul colectiv pe care îl voi denumi generic „participantul”. Primii doi mi-au oferit principii de lucru și exemplu personal, iar cel din urmă a avut grijă să calibreze și să rafineze pe teren aceste informații și abilități.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

E.M. Crăciunul trecut am primit un plic în care era – surpriză – o scrisoare scrisă de mână. Poate părea ciudat, dar în existența mea, acest lucru este destul de exotic. În afară de corespondența scrisă pe care o aveam în generală cu verișoara mea, nu am prea gustat din bucuria pe care ți-o poate oferi un gând scris de mână. Scrisoarea respectivă era scrisă de un fost participant și a fost unul dintre cele mai importante momente din viața mea profesională. Faptul că poți atinge viața unui om într-o interacțiune pasageră suficient de mult încât el să își aducă aminte de tine și să vrea să îți mulțumească în momente atât de personale cum e Crăciunul, mă face să mă uit cu o imensă admirație la meseria asta. O iubesc pentru că odată ce o faci cu dedicație, lucrurile se întâmplă ca într-o reacție chimică – amândouă părțile care au participat la experiment ies transformate. :)

Ce îţi place cel mai puţin?

E.M. Ca orice activitate și trainingul are aspecte care îți dau energie și elemente care mai degrabă te secătuiesc. În ceea ce mă privește, kryptonita mea ține de cantitatea de cinism pe care o au oamenii cu care lucrez (decidenți – cei care cumpără și participanți – cei care primesc). Există o cantitate de cinism care provoacă și care ține de un raționament critic pe care îl iubesc – a nu lua orice informație de bună îmi pare o abilitate esențială pentru un adult. Peste această limită, însă, cinismul devine pur și simplu o forță distructivă care respinge și dărâmă orice, nediscriminatoriu iar asta pentru mine e foarte obositor. Este însăuna dintre acele provocări care mă ajută să cresc și chiar dacă de multe ori îmi displace, la final ajung să fiu recunoscătoare pentru experiență.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

E.M. Am avut într-o sesiune participanți moldoveni și olteni. Cultural, ambele zone sunt extrem de vocale iar spațiul trainingului cu pricina nu a făcut altceva decât să ofere un teren de exprimare pentru cele două părți. S-a ajuns, evident, destul de ușor la conflict și, în foarte scurt timp, energia și tensiunea din sală au fost mult peste puterea mea de gestionare. În primă fază reacția mea a fost o stare pură de panică, în care vedeam foarte clar cum îmi scapă sala de sub control (am menționat nevoia mea cronică de control…?). Apoi mi-am dat seama că este o ventilare de care participanții aveau nevoie, că este „materialul clientului” și că este unul dintre cele mai bune puncte de pornire în subiectul cursului care era…comunicare!

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

E.M. A nu face rău participantului sub nicio formă. A nu-i transmite informații false sau nedocumentate. A nu considera niciodată că deții adevărul absolut. Cel mai mare pericol în training îmi pare a fi poziționarea ca expert – limitează foarte mult orizontul celui care se află în fața participanților. Plus unde mai pui că asta se transformă de multe ori în complexul de semi-zeu, ceea ce nu are cum să facă bine relației trainer-participant.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

E.M. Stau de vorbă cu oameni a căror părere și experiență o respect. În felul ăsta aflu de cele mai interesante workshopuri, conferințe, sindrofii etc. Pentru mine însă focusul nu este dezvoltarea mea ca trainer, ci dezvoltarea mea ca om. Cred cu tărie că a fi trainer este una din acele meserii unde fiecare experiență personală își spune cuvântul în calitatea muncii tale.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

E.M. 3 lucruri: dorm, mă uit la un film sau mă joc cu Taz (adorabilul meu câine :p ).

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

E.M. „If you fail to prepare, prepare yourself to fail” – „Dacă eșuezi în a te pregăti, pregătește-te să eșuezi”. Temele făcute și o atitudine constructivă cred că pot face minuni.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

E.M. Nu știu. Îmi place să mă las surprinsă de viață, și îmi place să mă provoc în fel și chip. Nu știu dacă trainingul va fi înlocuit vreodată cu totul, dar știu sigur că vor apărea mereu activități profesionale mai mult sau mai puțin adiacente, care mă vor ajuta să mă dezvolt ca om. Pentru că de fapt sunt sigură că voi fi toată viața pasionată de procesele de învățare și dezvoltare (ale mele sau ale celor din jur). Acum, pe lângă activitatea propriu-zisă de training, este provocarea antreprenoriatului. Peste câțiva ani… cine știe? :)
—

Sunt Trainer din 2005, și pasionată de învățare de când mă știu. În prezent sunt Associate Senior Trainer în comunitatea Human Invest, facilitator Empretec (program de dezvoltare a bilităților antreprenoriale despre care puteți afla mai multe de aici, aici, sau aici) și Product Mastermind la Life after Work, companie pe care am înființat-o împreună cu Horia Codrean în 2009. Din 2011 am devenit reprezentanții în Europa ai The Go Game, iar firul epic are potențial să se dezvolte spectaculos în perioada următoare. :)

Portret de trainer – Dan Luca

SONY DSC

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

DL. Trainingul l-am descoperit în AIESEC la vârsta de 19 ani când am văzut că într-o sesiune de 1h de training învățam la fel de multă informaţie relevantă cât 1 săptămână la facultate. În momentul în care am realizat că asta poate imbunatăți calitatea vieții oamenilor mult mai repede decât educaţia formală, o voce mi-a șoptit că despre asta va fi viața mea…. evident că nu a venit Duhul lămpii lui Aladin să pocnească din degete și să devin trainer, dar de atunci mi-a devenit mai clară direcţia în care să caut oportunitățile… care au venit la momentul potrivit.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

DL. Primul meu mentor a fost Alpár Borsos de la care am învățat foarte multe atât despre training cât și despre resurse umane. Alți traineri care au contat în dezvoltarea mea au fost Mihail Cazacu, Tavi Pantiș și Cristian Bizău, ca să enumăr doar câțiva din „tinerețe”… În momentul de față mă bucur să explorez și învăț cot la cot cu Andy (Szekely) caruia îi mulţumesc pentru modelul de trainer și speaker pe care mi l-a oferit.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

DL. Iubesc 2 lucruri: să ghidez oamenii să își reamintească ceea ce știu la un nivel intuitiv despre potențialul lor nefolosit și să îi ajut să își „demonteze” propriile limitări legate de ce e posibil și ce nu. Mă ghidez în meseria asta după afirmația că „Nu îi poţi învăța pe alţii ceea ce știi, îi poţi învăța doar ceea ce ești”. Asta aduce un o provocare semnificativă în viața mea prin faptul că mă provoc să fiu aliniat cu tot ceea ce exprim sub formă de idee, plan, metodă sau principiu.

Ce îţi place cel mai puţin?

DL. Nu îmi place să am de-a face cu persoane care cred că nu mai au nimic de învățat. Aici cred că se potriveşte afirmaţia că „Singura provocare cu adevărat semnificativă cu care se confruntă o persoană pe parcursul vieţii este propria ignoranță”… și asta bineînţeles că e favorizată de percepţia de „atotştiutor”.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

DL. Aș introduce un număr de valori între care: integritatea – adică să existe congruență între ceea ce fac și ceea ce exprim ca și informație, excelența – ca formă de exprimare a competenței și contribuția – ca valoare certă adaugată la calitatea vieţii cursantului.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

DL. Ma trezesc cu noaptea în cap :) Cei care mă cunosc mai bine, ştiu că am un program atipic. Valorizez foarte mult diminețile (începând cu ora 5 a.m.) pe care nu sunt dispus să le negociez cu nimeni. Acela este timpul meu de studiu, reflecţie și strategie. Citesc, studiez cursuri audio și video și ori de cate ori se iveşte ocazia, merg la seminarii (în țară sau în străinătate) ţinute de oameni pe care îi admir și respect.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

DL. Pentru dezvoltarea altor traineri fac coaching cu ei, mă ofer resursă pentru a fi modelat și îmi afirm disponibilitatea de a furniza resurse informaţionale utile.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

DL. Petrec seara cu oameni dragi și mă bucur de prezența lor.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

DL. Mi-aș spune „Urmează-ți intuiţia și vei ajunge exact unde ți-ai propus… și vei cunoaşte exact oamenii potriviţi pe care îi vei impacta și de care vei fi impactat.”

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

DL. Nu cred că se poate termina etapa asta fără să se termine și viata mea. Îmi este foarte clar că viata mea este despre a fi în fața oamenilor în diverse forme și contexte de training, speaking sau coaching. Și în orice calitate aș fi, servesc scopul de a crește calitatea vieţii oamenilor care sunt dispuşi să asculte și să practice ceea ce află de la mine.

Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

DL. Întrebare: Care este cel mai mare „AHA” pe care l-ai avut în ultimii 5 ani?

Răspuns: Elementul care determină viteza de creştere și dezvoltare, dar și nivelul de armonie în viata proprie, este dat de durata și calitatea timpului petrecut cu sine. Cu cât petreci mai mult timp în care să te încarci cu energie bună, să îți clarifici obiectivele și te încarci cu pasiunea de a ști „de ce” faci tot ceea ce faci… cu atât vei ajunge la destinație mai repede și mai armonios!

De încheiere…

DL. Un indemn: Devino un egoist „iluminat”!

Adică… incepe ziua cu tine, pune-te pe primul loc în orele de început ale dimineții, încarcă-te cu resursele cele mai potrivite pentru că în momentul în care ieși dimineaţa pe ușă în lume… să îți muţi atenţia din interior spre exterior, în timp ce trăieşti intens fiecare secundă în prezent… și poţi să acţionezi dintr-o stare în care ești plin de resurse… și nu plin de probleme.

Despre mine:

Sunt pasionat de armonie și sunt duşmanul declarat al afirmaţiei „Nu le poţi avea pe toate!”. Tot ceea ce am făcut și tot ceea ce voi face și în viitor este să ghidez oamenii să își regăsească puterea interioară și să își valorifice potenţialul.

Am în mine sânge de AIESEC-er, căpătat în 3 ani miraculoşi din timpul facultăţii în care am descoperit trainingul, managementul de proiecte și mai ales plăcerea și durerea leadership-ului :)

Am în mine și sânge de multinaţionale, una dintre cele două fiind o companie de audit financiar în Big 4. A fost perioada de „călire” și de construcţie interioară în condiţii de competitivitate de vârf.

Am în mine și sânge de project manager pe care l-am căpătat în cele peste 30 de ediţii de BootCamp organizate în ultimii 5 ani.
Am în mine și sânge de trainer începând din perioada studenţiei și culminând cu BootCamp-urile din acest an.

Am în mine și sânge de coach. Cred că am avut asta de când mă ştiu… și într-o formă sau alta începând din liceu, conştient-inconştient n-am făcut decât să lustruiesc pasiunea și abilitatea care în câteva săptămâni va primi și o recunoaştere oficială de la Noble Manhattan.

Si nu în ultimul rând, am și sânge de familist. Sunt fericitul tată al lui Rareş de 2 ani și al frăţiorului lui care va veni la sfârşit de noiembrie. Și pentru asta îi sunt recunoscător soţiei mele, Adina!

Și da… sunt toate astea… și mult mai mult decât atâta!

Pentru mai multe lucruri interesante despre viață, productivitate, leadership și multe altele, te aştept pe www.danluca.ro

Portret de trainer – Roxana Mocanu

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

R.M. La acea vreme, descoperirea mea nu avea nume; cochetam cu ideea de a desena un curs pentru o bijuterie de dicţionar de artă – McGrove, de la MacMillan – 34 de volume – mai multe decât are toaaată Encyclopaedia Britannica, 41.000 de articole, 6.700 autori, 6000 lire sterline. L-am susţinut în fața colegilor mei din echipa de vânzări, le-am secondat prezentările pe teren, în fața posibililor clienţi, am încurajat conversaţii de feedback și lecţii învățate după fiecare vizită, apoi s-a schimbat perspectiva: au apărut rezultatele, am început să fiu solicitata pentru cursuri de vanzare, de produs, de iniţiere, pana când am descoperit gustul succesului prin alţii și responsabilitatea; și am dorit să studiez.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

R.M. E o meserie care se lasă furată de la alţii și se învaţă practicând, exersând, cerând și primind feedback, acordând fin frecvențele învățarii fiecarui participant, a grupului de studiu, a facilitatorului.

Am avut doi mentori – unul român, altul britanic; unul mi-a insuflat pasiunea și valorile, celuilalt îi datorez „respiraţia”, anvergura, îndrăzneala. O paranteză, aici: când scriu „mentor”, citiţi „contract de mentorat”, la finele caruia eram alcătuită din aceeaşi plămadă, dar construită altfel, aşa cum căzuserăm de acord, mentor și mentee .

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

R.M. Oglinzile, jocul secund, armonia, crâmpeiul de viitor care se întrevede din prezent.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

R.M. Responsabilități față de client sau angajator, responsabilități față de cursant, responsabilități față de profesie; o sugestie validă vine din partea Codului de conduită propus de ITOL membrilor săi.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

R.M. Mă folosesc de o unealtă pe care v-o recomand –  CPD, Continuing Professional Development – care mă ajută să fixez o țintă nouă de dezvoltare, să îmi dau cuvântul față de mine însămi și apoi să mă ţin de cuvântul dat.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

R.M. ITOL

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

R.M. Reflectez la întreaga zi, măsor, reproiectez, îmi imaginez parcursul zilei următoare; în general, nu prea dorm. :)

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

R.M. Într-un fel, sunt încă la început…

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

R.M. Chiar eu am spus “Gata!” când am descoperit procesul învățării, în momentul în care am facut distincția între învățare – learning și training – instruire [sic] și am fost în stare să privesc învățarea în perspectiva ei globală.

Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

R.M. Adresez o intrebare cu premiu cititorilor rubricii „Portret de trainer”:  care sunt originile conceptului „training”? Răspundeţi aici: roxana.mocanu@itol.ro

De încheiere…

R.M. Premiul este un loc la următoarea prezentare a programului Certificate in Training and Development, oferit de ITOL în România în 2012.

—

Roxana Mocanu

Consultant în domeniul Learning & Development, trainer, tutor, facilitator, fondator a două școli româneşti – una de Human Resources și una de Learning & Development – ambele în parteneriat cu institute internaţionale prestigioase.

Despre Jocuri și Triunghiul Dramatic în viziunea Analizei Tranzacționale

Autor articol Raluca Mohanu, articol publicat si pe portalul de dezvoltare personala www.empower.ro

Ai cursuri in care simți ca asisti la “o piesa cunoscuta”? Uneori sala de training incepe sa semene cu o sala de teatru in care sunt multe “rasturnari de situatie”? Dupa ce “incidentele” s-au consumat ai sentimentul ca “stiai că asa o sa se întample”?...

Daca raspunzi pozitiv la aceste intrebari este posibil sa fii in ceea ce Analiza Tranzactionala numeste “joc” – un comportament social repetitiv care are ca scop evitarea intimitatii (relatiei autentice) si aduce un sentiment neplacut in final.

Stephen Karpman analizeaza jocurile prin studiul rolurilor si a interactiunilor dintre ele. El a identificat Triunghiul Dramatic si cele 3 roluri: Victima, Persecutorul si Salvatorul (reprezentate cu litere mari pentru a nu fi confundate cu cazurile reale de victima, persecutor sau salvator).

Karpman sustine ca fiecare dintre noi avem pozitii preferate (de exemplu sunt persoane carora rolul de “bietul de mine” li se potriveste, in timp ca altii adora sa ii salveze pe ceilalti).

Pentru a intelege “jocul” este necesar sa intelegem rolurile pe care fiecare participant si le asuma si schimbarile dramatice de context.

Am ales in acest articol un exemplu de situatie reala pe care am intalnit-o recent in mediul organizational. Un reprezentant comercial este demotivat la locul sau de munca. Pentru a-si exprima nemultumirea, incalca anumite reguli de comportament – are o tinuta neregulamentara, foloseste un limbaj nepotrivit, isi exprima nemultumirea fata de organizatie in fata clientilor. Prin comportamentul sau provocator (“o invitatie la joc”), acest reprezentant comercial are un rol initial de Persecutor.

Seful sau direct percepe acest comportament ca pe o provocare. Se simte nesigur si amenintat de acest comportament. Ii este teama ca acest subordonat va crea o atmosfera neplacuta in echipa si va constitui un exemplu negativ pentru ceilalti. In aceasta etapa, seful are un rol de Victima.

Pentru a nu ramane in pozitia de Victima, managerul de vanzari trece la actiune si ii da un avertisment reprezentantului comercial, amenintandu-l cu concedierea si devine astfel Persecutor. In consecinta, reprezentantul comercial se simte nedreptatit; crede ca sanctiunea avertismentului este mult prea dura pentru fapta sa si se simte “vanat”. El intra acum in rolul de Victima.

Pentru a nu ramane in rolul de Victima, invita un al treilea partener in joc – departametnul de resurse umane. Il suna direct pe managerul de resurse umane al companiei si se plange de tratamentul discriminatoriu la care este supus. Pentru managerul de resurse umane este o invitatie la joc intr-un rol de Salvator.

Implicarea departamentului de resurse umane este o escaladare a acestui joc care acum nu se mai petrece la nivelul echipei locale de vanzari ci devine un caz public. Daca accepta sa intre in joc, managerul de resurse umane trebuie sa isi asume un rol. El poate fi Salvator pentru reprezentantul comercial si cel de potential Persecutor pentru seful direct, dorind sa prezinte acest caz ca un exemplu de “management abuziv”. Sau se poate alia cu seful direct si pozitia Persecutorilor se intareste. Si jocul poate continua…

Cum recunoastem un joc?

Jocurile sunt putin constiente si de aceea sunt greu de descifrat. Si pe principiul “paiul din ochiul altuia si barna din ochii nostri” este posibil sa vedem jocurile altora dar sa fim orbi la propriile noastre jocuri…

Iata cateva caracteristici ale jocurilor ilustrate si in exemplul de mai sus.

  • intr-un joc, rolurile se schimba (managerul de vanzari devine din Victima Persecutor)
  • jocul este repetitiv (in acea organizatie stim ca managerul de vanzari in cauza a mai avut situatii similare)
  • jocul urmareste obtinerea de atentie (in urma jocului, reprezentantul comercial va deveni o “vedeta” in echipa sa)
  • jocurile sfarsesc cu o stare negativa (reprezentantul comercial este si mai demotivat, managerul de vanzari si managerul de resurse umane sunt nemultumiti)

Cum evitam jocurile?

Este dificil sa evitam jocurile dar primul pas este auto-analiza propriului comportament si asumarea responsabilitatii. Indiferent de cat de provocator este comportamentul celuilalt, faptul ca am “jucat acest joc” inseamna ca suntem si noi responsabili.

Urmatoarele intrebari ne pot fi utile:

  1. Am sentimentul ca acest tip de situatie cu aceasta persoana/acest tip de persoana s-a mai intamplat? Am reactionat cumva disproportionat? Unde ma atinge personal celalalt? De cine imi aduce aminte din familia mea, din trecut?
  2. Ce este similar cu o alta situatie traita in trecut? Care este rolul meu in aceasta situatie? Care este rolul meu initial in joc (de obicei intru in joc ca Victima, Salvator sau Persecutor)? Cum am contribuit eu la aceasta situatie? Care este pozitia in care am terminat jocul (de obicei ies din joc ca Victima, Salvator sau Persecutor)?
  3. Ce pot face diferit data viitoare? Deoarece o atitudine diferita este foarte probabil sa atraga un raspuns diferit…

Raluca Mohanu, Steps4Change, trainer în programul ANALIZĂ TRANZACȚIONALĂ PENTRU FACILITAREA GRUPURILOR, detalii despre următoarea ediție aici

Portret de trainer – Irina Miu

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

I.M. Să fi fost prin 1996…toamna când am ajuns în Timișoara la facultate și am devenit membru AIESEC. Atunci, am început sa particip la mai multe traininguri și mi s-a deschis apetitul la un mod „diferit” de a învăța.

Mai tarziu, am avut șansa să lucrez în resurse umane și apoi să îmi încep propria afacere în domeniu…și asta doar pentru că undeva, cândva am visat să pot să dau din cele învățate.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

I.M. Strategia mea de dezvoltare a fost una simplă. În ultimii 15 ani am participat la toate cursurile/trainigurile/ evenimentele posibile din două motive majore. Unul ca să descopăr abordări/metode/tehnici interesante care rezonează cu modul meu de a fi și al doilea ca să învăț de la traineri în timp real.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

I.M. Întâlnirile cu oameni deosebiți.

Ce îţi place cel mai puţin?

I.M. Să am în sală oameni „surzi”, care cred că au descoperit tot și sunt acolo „doar pentru că managerul sau cei de la resurse umane i-au trimis”.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

I.M. Mi s-a întâmplat să am în grup un participant care era mereu nemulțumit în primele sesiuni ale unui training, după ce m-am plictisit de intervenții le-am explicat participantilor jocurile psihologice și am dat exemplu din interacțiunea cu colegul lor, după care l-am provocat să facă intervenții constructive și, suprinzător, chiar au urmat intervenții constructive apoi.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

I.M. Să trimită la HR evaluări ale participanților din training doar dacă va comunica în prealabil participanţilor acest lucru înainte de a demara procesul.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

I.M. Investesc, în medie, între 3000 și 8000 de euro anual în diferite cursuri, cărți, reviste, conferințe.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

I.M. Îi provoc pe cei cu care interacționez și au deschiderea necesară, să își educe clienții și să își definească rezultate măsurabile ale intervențiilor lor.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

I.M. Stau puţin timp singură, mă recompensez cu niște bomboane sau, dacă am unde, merg la o plimbare în aer liber…desculţă sau cu saboți :)

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

I.M. Înainte de a formula o ipoteză să o gândesc de mai multe ori.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

I.M. Nu știu…

Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

I.M. Și…?

Eh!

De încheiere…

I.M. La re-vedere :)

—

Irina Miu, ACC

Irina Miu s-a născut la Băilești, a crescut în Giubega și momentan locuiește în Singapore. Ea este Associate Certified Coach, Master Practitioner în Programare Neuro-Lingvistica TM și trainer senior.

Pasionată de dezvoltare continuă și interesată de noi abordări în domeniu, Irina și-a finalizat în 2010 lucrarea de doctorat pe un model de coaching aplicat în managementul timpului. A pus bazele modelului Patru Niveluri Subincluse de Responsabilitate, a publicat articole de specialitate la diferite conferințe internaționale și este co-autor al unei cărți de managementul proiectelor.

Irinei îi  plac lucrurile simple, să se joace cu cuvintele și să meargă desculță.

Portret de trainer – Bogdan Pode

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

B.P.„Coolness”-ul experienţei trăite ca participant în training și „anturajul” au contribuit într-o mare măsură la a-mi descoperi această pasiune. Coolness-ul prin prisma informalului, a bogăției conversaţiilor, a trecerii de la o paradigmă „corect/ greşit” la una de „potrivit/ nepotrivit”, a diversităţii de opinii care sunt încurajate să prindă voce, a încărcăturii emoţionale… mai zic? Că doar le ştiţi.

Anturajul, pe de altă parte, este unul căruia îi sunt în aceeaşi măsură recunoscător. Începând cu clasa a X-a m-am „anturat” unor proiecte voluntare care implicau oameni care își doreau să producă rezultate, dar mulţi nu ştiau cum. Am început cu încercări firave de a „arăta” altora cum să facă și am ajuns la a „împărtăși” povești și a facilita construcţia unor idei despre cum putem să facem și mai bine. Și după toate acestea, a fost AIESEC. Acolo am găsit un mediu care să mă încurajeze, care să-mi ofere spaţiu de desfăşurare, care să mă ierte când greşeam, dar să îmi și confirme atunci când inspiram.

După mai mult de 7 ani de joacă în voluntariat, am pecetluit un flirt puternic și intens cu cei din Human Invest acceptându-le invitaţia de a mă alătura echipei lor. Un nou început. Nu voi uita asta niciodată: „Te-am luat cu noi pentru atitudine, nu pentru ce ştii să faci. Încearcă să înţelegi, noi credem ca tu nu ştii acum nimic. Dar vrem să te-nvățăm.” Huuuuhhh… și ce drum am început!


De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

B.P. Meseria se fură. Meseria se învață la locul de muncă. Oricât de clișeistic sau de demodat ar suna lozincile anterioare, experienţa mi le-a confirmat cu vârf și îndesat. Am învățat în primul rând din ocaziile pe care mi le-am oferit de a experimenta – cu nod în gât, plăpând, nesăbuit. Am învățat de la participanţi. Cel mai mult, pe cuvânt de onoare! Sala de curs, emoţia, conversaţia, energia, ochii lor sunt oglinda ta ca trainer. De acolo-ncolo, a ţinut de capacitatea mea de reflecţie „post-event” și de oamenii din jurul meu care m-au ajutat să-mi găsesc răspunsuri la întrebarea „Cum altfel încât să fie mai bine pe viitor?”.

Mai puţin din cărți, o recunosc. Dar ține de stilul de învățare al fiecăruia dintre noi. Din telefoane disperate de ajutor în pauzele de curs în perioada de juniorat către colegii mei mai seniori, dintr-o relaţie genială cu Viorel Panaite – Partener în Human Invest, din „debriefing-ul” de seara alături de Alexandra care mi-a devenit soţie, din inspiraţia găsită în sala de training atunci când sunt participant.

Rezumat: curaj, experimentare, reflecţie, inspiraţie, adaptare, creativitate, veşnică provocare.


Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

B.P. Dacă aș fi răspuns acum doi ani, aș fi spus că sclipirea din ochii participanţilor și emoţia generată ad-hoc în sala de curs. Au rămas și acum, dar nu mai sunt pe primul loc.

Seamănă mult cu diferenţa dintre un flirt și o relaţie. Cum văd eu treaba asta: training-ul a devenit pentru mine un flirt, un schimb de energii care poate (sau nu) să dezvolte pe mai departe o relaţie a participantului cu un drum personal de învățare.

Convingerea mea este că training-ul poate fi începutul unui proces frumos de dezvoltare, dar care va lua timp. Și care va cere dedicaţie și energie.

Iubesc conversaţiile generative care invită la reflecţie și la schimbare. Iubesc cel mai mult confirmarea percepută în glasul participanţilor că am construit împreună în training doar un început și că am sădit un nivel de determinare îndeajuns de puternic pentru a continua și mai departe.


Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

B.P. Sunt multe și voi alege una despre care nu am auzit pe nimeni povestind până acum.

Ești în mijlocul unei dezbateri aprinse, ți-e clar că nu se discută forma ci fondul – sunt provocate principii fundamentale și valori. Îți dai seama că e un moment crucial pentru tot cursul tău, că aici și acum poți convinge sau că ești pe cale să pierzi interesul tuturor. Decizi pe loc să renunţi la timing-ul din agenda și să dezvolţi momentum-ul, nu contează cât. Încă 20, 30’, oricât ar lua. E important!

Și-ți vine să mergi la baie. Da’ rău de tot! Nu mai poţi. Acum sau… Ce te faci?

Am învățat ca autenticitatea bate orice „tip & trick”. Pe bune. Cu zâmbetul pe buze le spui ca vei lipsi fix 3’. Timp în care, le spui tu, îi provoci să ajungă singuri la o concluzie care serveşte scopului acestui curs. Și pleci. Chiar nu mai stai.

Altfel, daca faci efortul să te „ții”, vei grăbi conversaţia, vei concluziona de dragul de a închide, vei fi abrupt sau poate prea înțelegător, te vei pripi, vei întrerupe „dansul” și vei rupe ritmul. Sau poate faci pe tine… glumesc! Tu ce-ai alege?

E simplu: arată-le ca eşti om și-ți vor arata și ei acelaşi lucru.


Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

B.P. Relaxarea. Am văzut-o rar, nu o găseşti niciunde ai căuta-o scrisă sau mult prea rar recomandată.

Relaxarea de a-ți recunoaşte limitările. Relaxarea de a îndepărta o presiune de rezultate „acum sau niciodată” pe  care de multe ori ne-o punem pe umeri. Relaxarea de a asculta și de a recunoaşte că „și aşa se poate, atâta timp cât serveşte scopului comun”. Relaxarea de a recunoaşte spaţiul de lucru ca fiind al participanţilor, nu al tău ca trainer. Relaxarea de a invita, mai mult decât a arată.

Era cat pe ce să-mi scape, dar iată încă una: Rezultate. Pentru mine e foarte important să-ți clarifici tu cu tine, în primul rând, care sunt motivele pentru care eşti în sala de training. Ideal ar fi să o facem înainte de curs, nu după.

Lăsând la o parte latura „poetică” a acestei profesii, ca de la orice altă meserie în lumea asta se aşteaptă rezultate. Grația unei balerine nu valorează nici măcar doi bani fără reușita de a avea sala plină ovaționând la finalul spectacolului. Sau plecând pusă pe gânduri și tăcută în emoția ce a cuprins-o. Oricum ai lua-o, au primit ceea ce au plătit… sau chiar mai mult!


Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

B.P. Două lucruri:

  1. Mă antrenez și schimb exerciţiile ca să nu mă plafonez. Nu e neapărat ce credeţi, ci se leagă foarte mult de filozofia de antrenament într-o sală de fitness: schimbă exerciţiile (preocupările) și vei descoperi noi muşchi (competențe) pe care până acum nici nu i-ai știut! Caut să descopăr și să învăț domenii conexe și complementare trainingului: coaching, facilitare, metodologii alternative orientate către acelaşi scop – creştere. Țin aproape de comunități de profesionişti alternative universului corporate în care sălășluiesc cel mai mult timp. Un exemplu concret ar fi apartenenţa la roPot, o comunitate foarte vie care susţine antreprenoriatul social. Interesant e ca, odată schimbate exerciţiile, îți cresc forţa, vitalitatea și flexibilitatea competențelor pe care le poţi pune la bătaie atunci când situaţia o cere.
  2. Vând. Iniţiez și stau în conversaţii cu oameni care au maturitate de business. Încerc să conving decision-makeri. Experimentez metode noi de a incanta „sponsori” și de a-i atrage în conversatiile mele. E un joc care mă crește, mă maturizează, mă provoacă, îmi lărgeşte orizontul de înţelegere, îmi oferă perspective diferite care mă îmbogățesc, îmi dezvolta un limbaj mai coerent, mă ajuta să structurez.


Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

B.P. Beau o bere. Zâmbesc. Citesc feedback-urile calde de la participanți. Le scriu un mail de follow-up. Uit. Las în spate ce-a trecut și mă gândesc la ce urmează. Aș vrea eu…

De cele mai multe ori mă retrag într-un loc liniştit pentru a-mi face corespondența. Măcar 1h. Sunt multe care se strâng pe parcursul unei zile și care îmi cer atenția. Triez, reacționez, las la o parte. După care beau o bere. Și zâmbesc.


E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

B.P. Cred că doar eu îmi pot răspunde la această întrebare. Dar nu cred că va fi niciodată “gata!”. Cred mai mult că poate să se transforme în “altfel”. Dacă ar fi să găsesc o constantă în dezvoltarea mea prezentă și de viitor, cred că va fi întrebarea “cum” mai mult decât “ce” altfel aș putea face. Obiectivul, ambiţia, pasiunea vor rămâne aceleaşi – contribuţie și educaţie pentru mai bine.


Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

B.P. Ce ai descoperit de curând că uitaseşi să mai faci de la 18 ani?

Să învăț. Si să am răbdare.

Să recunosc ca sunt începător în foarte multe domenii, să îmi acord liniştea de a nu ştii, să accept naturaleţea necunoscutului, să fiu curios. Să nu mă grăbesc, să accept că lucrurile nu vin de la sine, să persist, să cer ajutorul, să transform învățarea într-o practică zilnică și într-un companion pe viață. Un prieten față de care merită să fi blând.


De încheiere…

B.P. Câteva citate care mă inspiră:

“People who blame others for failure will never be good at failing, because they’ve never done it.”

Seth Godin


“Everybody is a genius. But if you judge a fish by its ability to climb a tree, it will live its whole life believing that it is stupid”

Albert Einstein

“It’s the action, not the fruit of the action, that”s important. You have to do the right thing. It may not be în your power, may not be în your time, that there’ll be any fruit. But that doesn’t mean you stop doing the right thing. You may never know what results come from you action. But if you do nothing, there will be no result.”
Mahatma Gandhi

“A different point of view is a view from a point where you are not.”
Unknown, but gotta love it! :)

—-

Despre Bogdan

2008 – 2011 |          Senior Trainer & Program Development Consultant, Human Invest

–          Trainer și facilitator pentru echipe de Senior & Top Management;

–          Coach în curs de formare (Metasysteme, Newfield Network)

–          Design programe de învățare pentru clientii Human Invest;

–          Arii de expertiza: leadership, eficienta personala, dezvoltarea echipelor;

–          Co-autor al solutiei și modelului „Prioritatile Conteaza!”, curs de managementul timpului și eficienta manageriala;

–          Peste 200 zile de training, aproape 1.500 participanti în cursurile livrate;

–          Contributie directa de peste 1.000.000 EUR prin vanzare la veniturile Human Invest.

2005 – 2008 |          Trainer, Human Invest

–          Trainer certificat Ken Blanchard, Human Synergistics, DiSC Profiles, Performance Management Company;

–          Peste 300 zile training, aproape 2.500 participanti (personal de executie, Frontline & Middle Management).

2001 – 2005 | AIESEC Romania (National HR Vicepresident, National Trainers Team)

1998 – 2002 | AT4T (Founding member, Program Director)
Mai multe informații, aici: http://www.linkedin.com/în/bogdanpode.

Portret de trainer – Raluca Mohanu

raluca_mohanuCum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

Primul „training” (îl privesc acum cu nostalgie, dar îl aşez totuşi între ghilimele) l-am susţinut în anii studenției. Lucram în cadrul unei agenţii de recrutare și am vrut să îi ajut pe colegii mei să aibă un CV profesionist, să ştie ce înseamnă un interviu … ceea ce în ‘96-’97 era încă un subiect „elitist”. Hm, îmi dau seama acum că studenţii din acel timp nu foloseau Internetul, vă vine să credeţi?

Am lucrat apoi ca manager de proiect și am avut şansa să intru în contact cu tot ce înseamnă managementul resurselor umane: de la proceduri și fise fiscale la training și comunicare. Și mi-am dat seama că „înfloream” de fiecare dată când aveam în fața mea un grup de oameni cu care aveam şansa să comunic, mă bucurau nespus luminiţele lor din ochi la sfârşitul sesiunilor…

Și încet, încet am ales, am renunţat la lucruri aparent mai „promiţătoare”(care sunau mai bine pe cartea de vizită) pentru a urma această cale….

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

R.M. Cel mai mult am învățat din practică, așa învăț eu cel mai bine „learning by doing” – uneori mă suspectez că îmi place să „reinventez roata”:). Am învățat „meserie” luându-mi inima în dinţi și intrând în sală și făcând acest lucru zi de zi, de sute de ori și mereu de la capăt. Lucrând cu bucurie și susţinând curs după curs, cu aceeaşi pasiune chiar dacă aveam în față un grup de studenţi sau echipa de management regional a unei companii.

Sunt foarte recunoscătoare participanţilor la cursurile mele, de la ei învăț enorm. M-au ajutat mereu să vad acelaşi lucru dintr-o altă perspectiva sau să zâmbesc chiar după 8 ore de stat în picioare…

În ultimul timp, mi s-a întâmplat să fiu mereu înconjurată de oameni minunaţi de la care nu încetez să învăț. Cum persoanele de față nu se exclud, învăț mult de la Diana Catană :) despre pasiune și profesionalism în training. Un alt trainer pe care îl admir este Andy Szekely, stăpânește remarcabil „tehnica” training-ului și este un maestru al creării contextelor și comunităților de învățare.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

R.M. Iubesc oamenii. Îmi place să le vad zâmbetul și lumina din priviri. Mă bucur atunci când am fost acolo când au descoperit cum să fie mai buni.  În plus, iubesc ceea ce fac și învăț mereu, iar … clienţii chiar mă plătesc pentru asta :)


Ce îţi place cel mai puţin?

R.M. Îmi este mai greu să lucrez cu oameni «trimiși» la curs, cei care nu au ales ei să participe, ci le-a fost «recomandat». Atmosfera se schimbă de obicei printr-o contractare iniţială bună, dar primele momente sunt de obicei mai dificile…

Dar pentru a vedea și «bârna din ochii noștri», nu îmi plac trainerii care nu se pregătesc (profesional și personal) pentru Întâlnirea cu celălalt. De exemplu, nu încetează să mă uimească trainerii care predau cursuri de management fără a fi coordonat o singură zi cu o echipă sau luptându-se pentru un buget departamental. Mă revoltă trainerii care fac cursuri de coaching fără să fi avut un client de coaching în viața lor…


Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

R.M. În ianuarie în acest an am susţinut un curs de dezvoltare managerială pentru o echipă dintr-un departament tehnic. Cu câteva zile înainte de curs, au fost anunţaţi că echipa lor se va restructura masiv. Când am intrat în sală dimineața, atmosfera era extrem de tensionată, iar oamenii preocupaţi (firesc) de cum să gestioneze perioada următoare și nu neapărat de modul în care să își îmbunătățească abilitățile de feedback.

Am avut câteva momente de derută, după care am „pus cărțile pe față” și re-contractat cu sala, găsind o modalitate prin care atît firma, ei (oamenii din sală) și eu să fim mulţumiţi cu ceea ce oferim/primim. Și așa a fost, dar probabil că m-au ajutat mult proiectele de outplacement susţinute anterior, în care emoţiile curg „valuri, valuri” în sală….


Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

R.M. “Nu e despre tine ci despre/pentru ceilalţi”. Cred că aceasta este regula de “aur” în orice meserie care presupune “însoţirea” celuilalt.


Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

R.M. “Lucrez cu mine”. Cred că trainerul este cel mai important „instrument” de training și este responsabilitatea să se menţină cât mai curat și clar „în interior”.

Când mă întâlnesc cu Celălalt în sala de training, îmi doresc să fiu prezentă, deschisă și atentă. Să fiu „OK” cu mine pentru a avea o relaţie „OK” atât cu fiecare membru al grupului cât și cu grupul ca și sistem. Sau parafrazând o definiţie a meditaţiei „să nu mă mai pot lăsa agăţată de nimic din sală”.

Cred că fiecare are Calea lui de dezvoltare personală și profesională. Cred că este esenţial să îţi dai seama că tu eşti primul care are nevoie de antrenament, de multă „transpirație” pentru ca în sala de curs să primeşti și inspiraţie.

Pentru mine m-au ajutat analiza personală și workshop-urile de formare terapeutică pe care le-am urmat. În plus, meditaţia și rugăciunea ajută să treci lucrurile la un alt nivel…

Tehnica vine abia pe locul doi, deşi are importanța ei de necontestat. Modelez traineri și vorbitori publici profesionişti și … continui să ţin cursuri, luând în serios feedback-urile participanţilor.


Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

R.M. Mai particip ca invitat la Training Café :) . Am “crescut” în Wrigley  Balkans o echipă de traineri interni care se descurcă foarte bine și după plecarea mea. Susțin ocazional cursuri de tip “Train the Trainers” și la cursurile mele de dezvoltare personală participă de obicei mulţi traineri.


Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

R.M. Mă plimb. Mai ales după un curs în sală, simt nevoie de aer, de spațiu și … de liniște.


Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

R.M. Relaxează-te!


E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

R.M. Pentru mine, training-ul răspunde la întrebarea “cum” și nu la întrebarea “ce” – este un mijloc și nu un scop. Misiunea mea este să îi ajut pe ceilalţi să își reamintească cine sunt cu adevărat și uneori fac acest lucru în sala de curs…Deci, nu cred că se va termina vreodată…


Pune o întrebare. Şi răspunde la ea.

R.M. Ce te-a ajutat cel mai mult în training?

Sportul de performanță – combinaţia de disciplină, perseverență și … puterea de a o lua mereu de la capăt zâmbind.


De încheiere

R.M. Formare.info – va mulţumesc pentru că existați!

Vouă și celor ce ne citesc un îndemn:

Învață de la toate…


—

Sunt Raluca Mohanu și sunt o pasionată a învățării. Cred că a învăța este o mare bucurie a vieţii și sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru ceea ce învăț. Am privilegiul să fiu alături de oameni care învasță și în acest rol uneori mă numesc trainer…

Am peste 10 ani de experienţă în domeniul resurselor umane, atât în consultanță, cât și în mediul corporatist. Ca trainer, am dezvoltat peste 20 de programe diferite și am susţinut peste 1,000 de ore de curs adresate echipelor manageriale
În domeniul dezvoltării personale, îmi place să le ofer participanţilor spaţiu pentru a-și adresa întrebări fundamentale ale vieţii. Cursul meu preferat (și cel pe care îl susţin cel mai des) este “Descoperirea Misiunii Personale”.

Am peste 10 ani de experienţă în domeniul resurselor umane, atât în consultanță, cât și în mediul corporatist. Ca trainer, am dezvoltat peste 20 de programe diferite și am susţinut peste 1,000 de ore de curs adresate echipelor manageriale

În domeniul dezvoltării personale, îmi place să le ofer participanţilor spaţiu pentru a-și adresa întrebări fundamentale ale vieţii. Cursul meu preferat (și cel pe care îl susţin cel mai des) este “Descoperirea Misiunii Personale”.

În prezent mă bucur de rolul de antreprenor, care îmi oferă situaţii de învățare zi de zi (uneori prea multe :))!  Compania mea se numeste «Steps for Change» (Pași pentru schimbare)  și exprimă credinţa mea profundă că pentru evoluţie avem nevoie să învățăm … să ne adaptam la schimbare.

Portret de trainer – Sandra Ghițescu

M-am apucat de psihologie-sociologie, dar am terminat Relaţii Publice şi Comunicare. Am lucrat în training, în PR, în advertising online, iar acum sunt freelancer şi mă joc cu workshop-uri pentru comunitatea roPot şi funshop-uri pentru gaşca veselă de la Life After Work. În timpul liber scriu Pui de Compuneri pentru copii şi explorez design-ul de jocuri. Ariile mele de expertiză sunt creativitatea şi comunicarea.

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

S.G. În anul II de facultate am mers împreună cu o prietenă să o ajutăm pe mama ei traineriţă cu logistica unui team retreat. Mi s-a părut cool că poţi deveni mai bun la job jucându-te de-a parcul de distracţii construit din agrafe de birou şi scobitori. La câteva luni după această întâmplare am început primele interviuri pentru un job “serios” şi am ajuns office manager la Trend Consult. Întâi am pregătit materialele de curs, apoi am început să merg la traininguri. La primul curs de sales la care am fost, în clipa în care am văzut privirea de “aha!” în ochii participanţilor mi-au sclipit şi mie ochii şi mi-am spus “asta vreau să mă fac când mă fac mare”.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

S.G. Prima şcoală a fost Trend-ul. Întâi cu filozofia SPIN © derivată de la sales către training, apoi cu filozofia învăţării experienţiale. Apoi a urmat şcoala de dezvoltare personală prin prisma mai multor cursuri şi grupuri dezvoltare la care am participat. Acum sunt în perioada de download masiv din direcţia Art of Hosting şi World Café. Am învăţat câte ceva de la fiecare trainer pe care l-am întâlnit, în sala de curs sau la bere. Cred că cele mai multe am învăţat de la trainerii care sunt îndrăgostiţi iremediabil de meseria asta. Cursanţii sunt de asemenea un izvor nesecat de învăţare, fiecare interacţiune cu o grupă nouă mai aduce nişte “aha”-uri.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

S.G. Oamenii. Sunt fascinată de fiinţa umană, de resursele pe care le avem şi de care suntem mai mult sau mai puţin conştienţi, de talentul pe care îl avem uneori de a ne pune piedici singuri şi de cât de frumoşi suntem atunci când ne hotărâm să ne concentrăm pe soluţii şi nu pe probleme. Iubesc faptul că întâlnesc o mulţime de oameni şi că am ocazia de a le împărtăşi informaţii sau tips & tricks care le pot face viaţa mai uşoară. Iubesc toate lucrurile pe care am ocazia să le învăţ eu de la ei şi din procesul de formare.

Ce îţi place cel mai puţin?

S.G. Dificultăţile întâmpinate la locaţiile în care se desfăşoară trainingurile. Poate sunt eu prea fiţoasă sau am avut ghinion, dar în afară de maxim trei ocazii, întotdeauna am avut ceva de comentat în privinţa locaţiilor. Ba bate lumina aiurea pe ecranul de proiecţie, ba e prea cald sau frig, spaţiul prea mic sau prea mare, prea scorţos sau prea hippiot… Visez la ziua în care se va deschide centrul acela cu săli gândite de traineri pentru traineri :)

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

S.G. Aveam vreo 24 de ani, eram încă junioare şi am ajuns să ţin un program de învăţare experienţială pentru o grupă de middle manageri. Oamenii trăiau o conjunctură destul de neprietenoasă la job, iar eu trebuia să-i imprietenesc cu nişte noţiuni deştepte de comunicare interdepartamentală. Cultura lor organizaţională era mai “old school”, majoritatea aveau spre 40 de ani, eu n-aveam încă cea mai mare încredere în mine şi nici experienţa unui job într-o multinaţională… Am avut noroc că au fost finuţi şi nu m-au desfiinţat în sala de training, s-a ocupat HR-ul însă la evaluare să-mi dea un feedback usturător :)

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

S.G. “Practice what you preach”. Treci prin procesele de învăţare pe care le propui oamenilor şi lucrează cu ei după ce ai lucrat cu tine.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

S.G. Citesc şi privesc, online şi offline. “Fur meserie” de unde apuc şi încerc să am cât mai des colegi traineri în sală care să-mi dea feedback.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

S.G. Nimic conştient :) Răspund cu plăcere la cereri şi la invitaţii, dar nu fac nimic proactiv în sensul ăsta.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

S.G. Tac :) Mă aşez comod şi fac o baie de muzică chill, mai citesc una alta, mă mai uit la un serial, ies cu prietenii la ascultat poveşti… Şi dorm cât încape! :)

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

S.G. Exersează. Joacă-te cu ce înveţi într-un cadru safe, fără miză, astfel încât atunci când urci pe “scenă” atenţia ta să fie la oameni şi la experienţa lor şi mai puţin la agenda şi timing-ul tău.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

S.G. E o etapă, cu siguranţă. Experienţele de training sunt experienţe de învăţare care urmăresc un obiectiv clar. Simt că mă îndrept spre o zonă în care îmi doresc să creez şi să facilitez experienţe “deschise”, experienţe din care fiecare învaţă şi îşi ia ce are nevoie în acel moment. O plimbare deşteaptă printr-un muzeu te poate învăţa creativitate, storytelling, vânzări, de ce nu şi comunicare. În ziua în care voi şti şi voi putea să desenez şi să materializez astfel de experienţe va începe o nouă etapă. Nu mai e mult, sper :)

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea. – Ce te distrează/ amuză cel mai mult la meseria asta?

S.G. Constantele. Mi se pare magic cum fiecare grupă, indiferent dacă e open sau in-house, are nişte personaje cheie constante – cârcotaşul, entuziastul, seducătorul/ seducătoarea… şi întrebările constante, care se pun în timpul cursului sau la pauză, aproape de fiecare dată. Îmi place să caut pattern-uri în interacţiunile umane, încercarea de a le analiza şi explica e un fel de „brain-fitness” pentru mine :)

De încheiere…

S.G. Aş spune un banc cu traineri, dar nu ştiu niciunul :)

Portret de trainer – Alexandra Pode

Sunt Alexandra Pode. Sunt trainer, facilitator și gazdă pentru învățare. Cred în valoarea adăugată a conversaţiilor autentice, a învățării continue și cred în capacitatea fiecăruia dintre noi de a învăța să facem lucruri care ne pasionează, care ne fac fericiţi, care transcend zona strict personală sau strict profesională a vieții noastre și ne reprezintă pe de-a întregul.

Sunt trainer de zece ani, patru dintre ei în perioada de voluntariat și 6 dintre ei în mediul de business. Am lucrat ca și trainer în Human Invest și de aproape un an sunt facilitator și gazdă în roPot, organizația pe care am creat-o alături de doi prieteni în zona de incubare pentru antreprenoriat social.

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

A.P. Trainingul m-a descoperit pe mine. Eram studentă în anul I, proaspăt membru AIESEC – un ONG studențesc foarte fain care de altfel a crescut mulți traineri din piața de azi din România și primele lucruri surprinzătoare care s-au întâmplat au fost trainingurile ținute de membri mai vechi. Interactive, distractive, practice, nu îmi venea să cred că se poate să înveți și așa! A început să îmi placă de unul dintre băieții care ținea trainingul, am devenit implicit curioasă și am învățat din ce în ce mai mult despre asta, un an mai târziu am devenit și eu trainer și… zece ani mai târziu asta încă este o parte mare din viața mea și educaţia non-formală profesia mea de bază.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

A.P. Cel mai mult am învățat din experiență. Livrând mult, cu orice ocazie și în orice context, testând lucruri, greșind, reușind, luând feed-back. Iar pe partea de feed-back, a contat mereu să provoc oamenii cu care mă întâlnesc în curs, să le las spaţiu liber pentru discuţii, pentru a-mi spune ce funcţionează cel mai bine pentru ei. În plus, extrem de importantă este comunitatea de traineri din jurul meu, oameni pasionați de aceleaşi lucruri, mulți acum prieteni buni, cu care mă întâlnesc, dezbat, povestim experiențe, ne contrazicem, ne completăm, ne ajutăm. Fiecare dintre aceste trei elemente sunt esenţiale pentru mine și se completează reciproc.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

A.P. Iubesc faptul că mă provoacă să învăț constant. Că pentru a fi bună în ceea ce fac trebuie să lucrez eu cu mine foarte mult în primul rând, să îmi fac „curățenie în dulap” (dulapul cu „scheleți” cum spunea cineva), să ajung să fiu vie și aliniata în fiecare moment pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi. Iubesc faptul că ceea ce fac poate să îi ajute pe ceilalţi să descopere mai uşor ceea ce cu adevărat contează pentru ei și – satisfacţia maximă când se întâmplă – să acţioneze în conformitate cu ceea ce descoperă.

Ce îţi place cel mai puţin?

A.P. Hmmm, poate faptul că în România încă mai sunt multe de făcut pentru a ajunge la o piaţă matură și profesionistă. Sau faptul că pentru mulți trainingul a fost ales pentru că părea că poți să faci bani buni cu efort comparativ mic. Și că sunt mulți care spun că fac training când ei de fapt predau. Și că există multe finanțări, inclusiv în lumea ONG pentru traininguri care de fapt nu se întâmplă sau livrări de slaba calitate pe principiul „oricine poate face training, de ce să dau banii altuia?”. La sfârşitul zilei însă, le privesc pe toate ca pe niște oportunități, toate semnalele astea înseamnă că e loc pentru a crește, pentru a schimba, pentru a pune pe masă alternative care aduc valoare adaugată pe bune.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

A.P. Într-un context de curs pe zona de relaţii interpersonale, în cadru unui exerciţiu de dialog și feed-back, o participantă a izbucnit în plâns și a fugit afară pe ușă în timp ce partenera ei de exercițiu era speriată și paralizată în scaun. S-a dovedit că deşi erau de mult timp în aceeaşi echipă, nu își dăduseră niciodată feed-back și aveau senzaţia că fiecare are o părere foarte proastă despre cealaltă. La final de exerciţiu, după momentul critic, a fost prima dată când chiar și-au dat feed-back și și-au dat seama că apreciază multe una la cealaltă.

Legat de asta, un principiu care mă ghidează în orice context de învățare este: „Sunt aici ca să te ajut, nu ca să-ți fac pe plac!”

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

A.P. Învăț constant, așa cum povesteam la cea de-a doua întrebare: livrez, iau feed-back, discut constant cu alți profesionişti și particip în fiecare an la câte o pregătire pe o zona în dezvoltare pe care încep apoi să lucrez – în ultima vreme în afara țării unde am descoperit niște lucruri care mă pasionează ca și filozofie și metodologie încă puțin dezvoltate la noi. Ca și ultimă mențiune, încerc să nu mă „îngrop” participând la multe cursuri de pregătire pentru a putea mereu să implementez ceea ce învăț, iar în testare și implementare aloc mult timp.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

A.P. Discut, povestesc, creez spații și oportunități de experimentare, de practică. Legat de dezvoltarea profesiei, țin întotdeauna stacheta sus și în ceea ce cer de la mine și în ceea ce aștept de la ceilalți.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

A.P. În primul rând evaluez ce am făcut bine și ce e de îmbunătățit și apoi… Mă răsplătesc! Cu timp pentru mine, cu un pahar de vin și o poveste cu prietenii, cu un cadou dacă consider că am făcut o treabă foarte bună.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

A.P. Ai răbdare, perseverează, bucură-te de momentele bune și bucură-te de momentele proaste. Și dacă doare, nu renunţa, perseverează, înseamnă că crești!

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

A.P. În perioada în care făceam doar livrare de cursuri destul de standardizate simţeam că mai duc câțiva ani și apoi gata! Între timp am descoperit nuanțele, facilitarea, crearea de cadru, designul de experiențe de învățare, hostingul sau “găzduirea” învățătii, învățarea emergentă și facilitarea grafică. Și sunt mereu la început cu câte ceva. Acum, știu că asta nu se va termina niciodată. Sunt un creator de contexte de învățare, o gazdă pentru astfel de procese și formal și informal – chiar și la suc cu prietenii de multe ori. Și pentru că viața mea este despre asta, se vor succede multe etape însă nu se va schimba esența :)

Portret de trainer – Mihail Muşat

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

M.M. Primul loc în care am descoperit training-ul a fost asociaţia studenţească AIESEC, începând cu Octombrie 2000. Fie că erau din AIESEC sau nu, la traineri m-a atras tot timpul siguranţa şi pasiunea lor. Aşa că, după doi ani de training-uri ca şi participant, am avut şansa unui Train the Trainers de excepţie. Am avut ca şi trainer un roman care şi astazi lucrează în training (Ştefan Pălărie) şi un tânăr din Germania (care cel puţin în AIESEC era considerată ţara cu cea mai bună şcoală de training).

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

M.M. Fiecare trainer la al carui training am participat era un model pentru mine, şi în continuare învăţ de la fiecare trainer câte ceva. Dacă este să punctez doar un nume, îl voi puncta pe cel al lui Ştefan Pălărie.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

M.M. Nu ştiu daca i-aş spune meserie. Mai degraba pot să spun că am o pasiune pentru dezvoltarea personală continuă. De aici, în primul rând sunt propriul meu mentor, life-coach şi trainer. Apoi, fiecare dintre aceste dimensiuni le practic şi pentru a îi ajuta pe alţii să se regaseasca pe ei înşişi şi drumul lor în viaţă.

Iubesc, aşadar, posibilitatea de a mă ajuta şi a îi ajuta şi pe alţii să trăim acea viaţă pe care ne-o dorim.

Ce îţi place cel mai puţin?

M.M. În ultimii 2-3 ani de zile am ţinut foarte puţine training-uri. Motivul principal a fost faptul că pentru mine este foarte important ca fiecare om din sala să fie prezent şi să poată să plece acasă cu acel lucru de care are nevoie în momentul respectiv al vieţii sale. De multe ori, în training, m-am aflat în situaţia în care mă simţeam neputioncios faţă de a fi alături de fiecare participant în parte.
De aceea, în aceşti ani m-am apropiat mai mult de life-coaching. Începând cu sfârșitul anului 2009, m-am întors în training combinând cele doua planuri într-o serie de workshop-uri interactive și chiar și un training camp (Life Camp).

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

M.M. Mă simt la fel ca la un interviu cu întrebarea asta şi cred că sunt la fel de puţin inspirat ca la unul. După câteva minute îmi vine totuşi în minte un exemplu de pe vremea când lucram în RDS şi ţineam training-uri pentru departamentul de suport. Iniţial trebuia să ţin doar training de comunicare, însă după o vreme a trebuit să susţin şi un training tehnic. La primul training tehnic m-am simţit total depăşit de situaţie, realizând că exemplele pe care le aveam erau pur şi simplu învăţate pe dinafara, fără să le înţeleg deloc, iar în momentul în care participanţii îmi cereau informaţii suplimentare, eram total pe lângă. Mă bucur că am trecut prin asta pentru că nu cred că aş mai îndrăzni (nici din propria-mi iniţiativă nici la invitaţia cuiva) să ţin un training pe un domeniu în care nu am experienţă practică.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

M.M. Sinceritatea. Un trainer este foarte important să fie sincer atât faţă de el însuşi, cât şi faţă de contractori şi participanţi. Atunci când nu ştii sau încă nu stăpâneşti bine un domeniu, o tehnică, o metodă etc, e bine ca şi trainer să nu te avânţi să iţi dai cu părerea pentru că în final oamenii ori se vor prinde la faţa locului, ori vor constata post-training că nu ai reuşit să îi ajuţi, sau poate chiar mai rău, informaţia le-a dăunat.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

M.M. Cum spuneam şi mai sus, sunt, zi de zi şi clipă de clipă, propriul meu mentor, life-coach şi trainer. Când am ceva de lămurit cu mine, îmi iau de citit, văd un film, mă scot la plimbare, mă iau la întrebări sau mai îmi scriu o pagină de jurnal. Având în vedere că sfera mea de interes este chiar dezvoltarea personala continuă, cu atât mai important consider că este ca în primul rând eu să fiu un model (de comportament de învaţare şi evoluţie continuă) pentru participanţi.

De mai bine de un an, mai investesc în dezvoltarea mea ca și trainer prin participarea la activități de dezvoltare personală ce implică diverse arte, așa cum ar fi: actoria, actoria improvizată, scrierea creativă și nu în ultimul rând joaca.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

M.M. Am avut şansa să formez caţiva formatori fie prin a susţine direct sau indirect câteva Train the Trainers, fie doar prin a direcţiona oamenii către alte oportunităţi (cursuri sau carţi sau resurse pe internet), fie prin coaching profesional pentru unii traineri.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

M.M. Dacă după un training există nevoia asta, însemnă că nu am făcut ce trebuia. Ideea pe care mă bazez este ca tocmai prin felul în care facilitez o sesiune de training, energiile tuturor să ne incarce bateriile. Dacă totuşi nu se întamplă asta, îmi iau timp cu mine. Ies la o plimbare sau stau la un ceai într-un loc liniștit.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

M.M. Fii sincer cu tine!

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

M.M. Da, însă este o etapă continuă, mai ales pentru că dacă nu o voi mai face cu alţii, voi continua să o fac cu mine însumi.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

M.M. Ce ţi-ai dori sa vezi la fiecare trainer?

Pasiunea de a da de fiecare dată mai mult şi să fie responsabil pentru fiecare participant la fel cum un doctor ar trebui să fie pentru viaţa unui pacient.

—

Despre Mihail

Prima întalnire cu training-ul a fost în Octombrie 2000 şi de atunci, dimensiunea dezvoltării personale continue este una dintre cele mai importante dimensiuni din viaţa mea. Pe partea de training am paticipat la câteva Train the Trainer şi am şi susţinut câteva. În ultimii ani m-am orientat însă mai mult către life-coaching şi aşa am lansat proiectul Încotro? (www.whichway.ro) şi am scris cartea „Eu Cine Sunt?” (www.eucinesunt.ro). Acum lansez a doua carte de dezvoltare personală „Acum*”.

Training între online şi offline

Timp de aproape 2 ani (2008-2009) proporţiile de online şi offline în viaţa mea s-au modificat considerabil în favoarea online-ului. Ajungeam în sala de training sau în alte contexte de învăţare tot mai rar. La început de 2010 mi-au dat seama că vreau mai mult offline (contexte de învăţare) în viaţa mea.

Şi proporţiile s-au modificat invers :)

Am creat mai mult, am livrat mai mult, am interacţionat cu mult mai mulţi colegi traineri şi cu mult mai mulţi participanţi. Dintre concluziile şi lecţiile învăţate din offline cele mai importante mi se par:

E vremea pentru programe sustenabile în timp. E clar că vremea lui “1-2 zile de training şi atât” s-a dus. Indiferent cât de bun ar fi un program de training şi cât de minunat ar fi un trainer – învăţarea durează. Da, programele de follow-up consumă multă energie şi mult timp şi de multe ori clienţii nu sunt pregătiţi să plătească pentru ele. Dar pot să vadă beneficiile şi în timp să ajungă să ceară ei doar programe cu follow-up.

Cu cât lucrez cu mai mulţi oameni cu atât învăţ mai mult. În primul rând de la co-traineri (de la metode, informaţie şi stil la cum face altcineva un debriefing sau cum răspunde la o anumită întrebare), dar şi de la participanţi (fiecare grup e diferit şi te provoacă să creşti, să dai mai mult).

Calitatea trainingului creşte. Deşi piaţa de training a scăzut din 2008 încoace, ceea ce poate părea un paradox. Aud tot mai mulţi colegi traineri preocupaţi de îmbunătăţirea materialelor, metodelor, proceselor de training şi tot mai mulţi participanţi povestind de programe faine.

Comunităţile de învăţare îmi creează cadrul pentru a mă dezvolta continuu. Am participat constant în trei comunităţi de învăţare. Oricât de disciplinată aş fi de una singură, învăţ mai mult din întâlniri şi interacţiuni (săptămânale, lunare sau bilunare) cu oameni preocupaţi de aceleaşi subiecte de învăţare.

Cam ăstea sunt lecţiile mele învăţate în ultima vreme. Care sunt ale voastre?

Care e legătura între fericire, succes și învățare?

Am pe birou un calendar cu citate (Mottos for Succes, Maria Fontaine) și la ziua de 10 martie am citit de dimineață: “If you want to be happy and successful in life, never stop learning” (Dacă vrei să fii fericit și să ai success în viață, nu te opri niciodată din învățat).

Prilej cu care mi-am adus aminte de un scurt video cu Will Smith “The Key To Life: Running and Reading”

Enjoy!

 

Când învățăcelul e pregătit…

Am auzit vorba asta de multe ori și în mai multe forme “când elevul e pregătit profesorul apare”, “când ucenicul e pregătit, maestrul apare” etc. Indiferent de cuvintele folosite, ideea e aceeași. Am trăit mai mulți ani cu sentimentul că trebuie să fie vorba de un profesor/maestru în carne și oase, care arată cumva romanțat ca în filme (în vârstă, foarte calm, un pic șugubăț, plin de înțelepciune).

De la un moment dat încolo mi-am dat seama că în viața mea au fost mulți profesori/maeștri în multe forme – traineri, mentori, cărți, mama, filme, colegi de curs, colegi de muncă, cartoline cu citate, articole din bloguri, prieteni, tanti de la magazin sau nenea șoferul de taxi – persoane, resurse sau contexte-resursă din care / de la care am învățat ceva.

Întrebarea de astăzi este: de unde ați învățat ceva ultima oară? Cine a fost profesorul/maestrul – persoană, resursă sau context de învățare pentru voi?

Un trainer bun – ce face, cum face, ce nu face, ce face mai bine decât alţii?

Am discutat în ultima lună cu mai mulţi colegi traineri despre modificările recente aduse statutului trainerului/formatorului în România. De la începutul acestui an “ poate fi formator al furnizorului de formare profesională persoana care are pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire pedagogică specifică formării profesionale a adulţilor dovedită”.

Dovada poate fi atât urmarea unui curs de Formator/Formator de formatori, cât şi experienţa în funcţii didactice (învăţământul profesional, tehnic şi liceal, învăţământul superior – asistent/lector/conferenţiar/profesor universitar).

Fac parte dintre oamenii care au un mare respect pentru funcția de învățare, indiferent că această funcție se referă la traineri, dascăli, profesori universitari, coach-i, facilitatori de procese de învățare, gazde ale unor comunități de practică, învățători, lectori, mentori.

Și în cazul învățării se aplică proverbul “omul sfințește locul”. Un om dedicat muncii sale va avea o funcție educativă autentică, indiferent de locul/mediul/domeniul în care activează. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între abordarea, metodele, procesele de învățare aplicate în mediul formal și în cel non-formal, între învățarea pentru adulți, învățarea pentru adolescenți și tineri, învățarea pentru copii.

E destul de uşor şi de ieftin să obţii o diplomă oarecare de formator. Mi se pare mult mai relevant pentru un trainer ce spun participanţii decât ce defineşte legea.  Şi ce spune vocea breslei despre ce înseamnă să fii trainer. Aşa că vă lansez provocarea de a răspunde la întrebarea ce înseamnă pentru tine un trainer bun? Ce face, cum face, ce nu face, ce face mai bine decât alţii?

Trainer – participant, cât de aproape, cât de departe?

Am primit de la Cătălin Butnariu o provocare pe subiectul “Trainer – participant, cât de aproape, cât de departe?” Perspectiva din care ne-a scris Cătălin este a unui trainer intern, dar cred că putem discuta de aceeaşi întrebare şi pentru trainerii “externi” clienţilor / participanţilor.

Ţi-ai pus vreodată întrebarea: “Oare nu am fost prea apropiat de participanţii care au asistat la cursul meu?”

Dacă eşti trainer intern, probabil te-ai confruntat cel puţin o singură dată cu această întrebare. Se vorbeşte foarte mult despre livrarea unui program de training eficient în care participanţii să fie receptivi şi să rezoneze pozitiv la jocurile de rol sau alte elemente menite să le concentreze atenţia.

Îţi propun să te gândeşti la o un răspuns pentru o întrebare aparent simplă:

Unde se trage linia între a fi prea apropiat sau prea distant faţă de participanţii la curs?

Din aceeaşi categorie pot fi şi:

În ce moment apropierea de cursanţi poate “scurtcircuita” autoritatea ta ?

Cum se face că, pentru a îşi păstra autoritatea, mulţi fac greşeala de a fi distanţi şi a inhiba persoane care în alte condiţii s-ar putea dezvolta foarte frumos?