Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

E.M. Am descoperit trainingul în urma unei dezamăgiri. Ajunsesem la facultate în căutare de modele și de oameni care să mă inspire. Din păcate mediul universitar duce însă mare lipsă de asemenea personaje, așa că a trebuit să mă reorientez. Am descoperit trainingul și am aflat despre mine că învăț cel mai bine din conversațiile pe care le am cu genul de oameni menționați mai sus. Oricât de multe cărți sau articole aș citi, tot am nevoie să ventilez informațiile aflate prin interacțiunea „live” cu cineva. În felul ăsta îmi provoc și îmi validez înțelegerea și brusc informația nouă îmi este mai ușor de folosit. Și uite-așa am ajuns eu un fel de „lipitoare” pe lângă toți trainerii pe care i-am găsit interesanți. Unul dintre ei a remarcat entuziasmul și energia cu care puneam întrebări și mă implicam și a zis să îmi dea o șansă.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

E.M. Trei personaje și-au spus în mod decisiv amprenta asupra felului în care privesc trainingul. În ordine cronologică au fost Rareș Manolescu – Consulting Partner în Human Invest, Alain Cardon (care, culmea, nu e trainer ci coach) de la Metasysteme Coaching și personajul colectiv pe care îl voi denumi generic „participantul”. Primii doi mi-au oferit principii de lucru și exemplu personal, iar cel din urmă a avut grijă să calibreze și să rafineze pe teren aceste informații și abilități.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

E.M. Crăciunul trecut am primit un plic în care era – surpriză – o scrisoare scrisă de mână. Poate părea ciudat, dar în existența mea, acest lucru este destul de exotic. În afară de corespondența scrisă pe care o aveam în generală cu verișoara mea, nu am prea gustat din bucuria pe care ți-o poate oferi un gând scris de mână. Scrisoarea respectivă era scrisă de un fost participant și a fost unul dintre cele mai importante momente din viața mea profesională. Faptul că poți atinge viața unui om într-o interacțiune pasageră suficient de mult încât el să își aducă aminte de tine și să vrea să îți mulțumească în momente atât de personale cum e Crăciunul, mă face să mă uit cu o imensă admirație la meseria asta. O iubesc pentru că odată ce o faci cu dedicație, lucrurile se întâmplă ca într-o reacție chimică – amândouă părțile care au participat la experiment ies transformate.

Ce îţi place cel mai puţin?

E.M. Ca orice activitate și trainingul are aspecte care îți dau energie și elemente care mai degrabă te secătuiesc. În ceea ce mă privește, kryptonita mea ține de cantitatea de cinism pe care o au oamenii cu care lucrez (decidenți – cei care cumpără și participanți – cei care primesc). Există o cantitate de cinism care provoacă și care ține de un raționament critic pe care îl iubesc – a nu lua orice informație de bună îmi pare o abilitate esențială pentru un adult. Peste această limită, însă, cinismul devine pur și simplu o forță distructivă care respinge și dărâmă orice, nediscriminatoriu iar asta pentru mine e foarte obositor. Este însăuna dintre acele provocări care mă ajută să cresc și chiar dacă de multe ori îmi displace, la final ajung să fiu recunoscătoare pentru experiență.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

E.M. Am avut într-o sesiune participanți moldoveni și olteni. Cultural, ambele zone sunt extrem de vocale iar spațiul trainingului cu pricina nu a făcut altceva decât să ofere un teren de exprimare pentru cele două părți. S-a ajuns, evident, destul de ușor la conflict și, în foarte scurt timp, energia și tensiunea din sală au fost mult peste puterea mea de gestionare. În primă fază reacția mea a fost o stare pură de panică, în care vedeam foarte clar cum îmi scapă sala de sub control (am menționat nevoia mea cronică de control…?). Apoi mi-am dat seama că este o ventilare de care participanții aveau nevoie, că este „materialul clientului” și că este unul dintre cele mai bune puncte de pornire în subiectul cursului care era…comunicare!

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

E.M. A nu face rău participantului sub nicio formă. A nu-i transmite informații false sau nedocumentate. A nu considera niciodată că deții adevărul absolut. Cel mai mare pericol în training îmi pare a fi poziționarea ca expert – limitează foarte mult orizontul celui care se află în fața participanților. Plus unde mai pui că asta se transformă de multe ori în complexul de semi-zeu, ceea ce nu are cum să facă bine relației trainer-participant.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

E.M. Stau de vorbă cu oameni a căror părere și experiență o respect. În felul ăsta aflu de cele mai interesante workshopuri, conferințe, sindrofii etc. Pentru mine însă focusul nu este dezvoltarea mea ca trainer, ci dezvoltarea mea ca om. Cred cu tărie că a fi trainer este una din acele meserii unde fiecare experiență personală își spune cuvântul în calitatea muncii tale.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

E.M. 3 lucruri: dorm, mă uit la un film sau mă joc cu Taz (adorabilul meu câine :p ).

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

E.M. „If you fail to prepare, prepare yourself to fail” – „Dacă eșuezi în a te pregăti, pregătește-te să eșuezi”. Temele făcute și o atitudine constructivă cred că pot face minuni.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

E.M. Nu știu. Îmi place să mă las surprinsă de viață, și îmi place să mă provoc în fel și chip. Nu știu dacă trainingul va fi înlocuit vreodată cu totul, dar știu sigur că vor apărea mereu activități profesionale mai mult sau mai puțin adiacente, care mă vor ajuta să mă dezvolt ca om. Pentru că de fapt sunt sigură că voi fi toată viața pasionată de procesele de învățare și dezvoltare (ale mele sau ale celor din jur). Acum, pe lângă activitatea propriu-zisă de training, este provocarea antreprenoriatului. Peste câțiva ani… cine știe?
—

Sunt Trainer din 2005, și pasionată de învățare de când mă știu. În prezent sunt Associate Senior Trainer în comunitatea Human Invest, facilitator Empretec (program de dezvoltare a bilităților antreprenoriale despre care puteți afla mai multe de aici, aici, sau aici) și Product Mastermind la Life after Work, companie pe care am înființat-o împreună cu Horia Codrean în 2009. Din 2011 am devenit reprezentanții în Europa ai The Go Game, iar firul epic are potențial să se dezvolte spectaculos în perioada următoare.