Am discutat în ultima lună cu mai mulţi colegi traineri despre modificările recente aduse statutului trainerului/formatorului în România. De la începutul acestui an “ poate fi formator al furnizorului de formare profesională persoana care are pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire pedagogică specifică formării profesionale a adulţilor dovedită”.

Dovada poate fi atât urmarea unui curs de Formator/Formator de formatori, cât şi experienţa în funcţii didactice (învăţământul profesional, tehnic şi liceal, învăţământul superior – asistent/lector/conferenţiar/profesor universitar).

Fac parte dintre oamenii care au un mare respect pentru funcția de învățare, indiferent că această funcție se referă la traineri, dascăli, profesori universitari, coach-i, facilitatori de procese de învățare, gazde ale unor comunități de practică, învățători, lectori, mentori.

Și în cazul învățării se aplică proverbul “omul sfințește locul”. Un om dedicat muncii sale va avea o funcție educativă autentică, indiferent de locul/mediul/domeniul în care activează. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între abordarea, metodele, procesele de învățare aplicate în mediul formal și în cel non-formal, între învățarea pentru adulți, învățarea pentru adolescenți și tineri, învățarea pentru copii.

E destul de uşor şi de ieftin să obţii o diplomă oarecare de formator. Mi se pare mult mai relevant pentru un trainer ce spun participanţii decât ce defineşte legea.  Şi ce spune vocea breslei despre ce înseamnă să fii trainer. Aşa că vă lansez provocarea de a răspunde la întrebarea ce înseamnă pentru tine un trainer bun? Ce face, cum face, ce nu face, ce face mai bine decât alţii?