Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?
M.M. Primul loc în care am descoperit training-ul a fost asociaţia studenţească AIESEC, începând cu Octombrie 2000. Fie că erau din AIESEC sau nu, la traineri m-a atras tot timpul siguranţa şi pasiunea lor. Aşa că, după doi ani de training-uri ca şi participant, am avut şansa unui Train the Trainers de excepţie. Am avut ca şi trainer un roman care şi astazi lucrează în training (Ştefan Pălărie) şi un tânăr din Germania (care cel puţin în AIESEC era considerată ţara cu cea mai bună şcoală de training).
De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?
M.M. Fiecare trainer la al carui training am participat era un model pentru mine, şi în continuare învăţ de la fiecare trainer câte ceva. Dacă este să punctez doar un nume, îl voi puncta pe cel al lui Ştefan Pălărie.
Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?
M.M. Nu ştiu daca i-aş spune meserie. Mai degraba pot să spun că am o pasiune pentru dezvoltarea personală continuă. De aici, în primul rând sunt propriul meu mentor, life-coach şi trainer. Apoi, fiecare dintre aceste dimensiuni le practic şi pentru a îi ajuta pe alţii să se regaseasca pe ei înşişi şi drumul lor în viaţă.
Iubesc, aşadar, posibilitatea de a mă ajuta şi a îi ajuta şi pe alţii să trăim acea viaţă pe care ne-o dorim.
Ce îţi place cel mai puţin?
M.M. În ultimii 2-3 ani de zile am ţinut foarte puţine training-uri. Motivul principal a fost faptul că pentru mine este foarte important ca fiecare om din sala să fie prezent şi să poată să plece acasă cu acel lucru de care are nevoie în momentul respectiv al vieţii sale. De multe ori, în training, m-am aflat în situaţia în care mă simţeam neputioncios faţă de a fi alături de fiecare participant în parte.
De aceea, în aceşti ani m-am apropiat mai mult de life-coaching. Începând cu sfârșitul anului 2009, m-am întors în training combinând cele doua planuri într-o serie de workshop-uri interactive și chiar și un training camp (Life Camp).
Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training
M.M. Mă simt la fel ca la un interviu cu întrebarea asta şi cred că sunt la fel de puţin inspirat ca la unul. După câteva minute îmi vine totuşi în minte un exemplu de pe vremea când lucram în RDS şi ţineam training-uri pentru departamentul de suport. Iniţial trebuia să ţin doar training de comunicare, însă după o vreme a trebuit să susţin şi un training tehnic. La primul training tehnic m-am simţit total depăşit de situaţie, realizând că exemplele pe care le aveam erau pur şi simplu învăţate pe dinafara, fără să le înţeleg deloc, iar în momentul în care participanţii îmi cereau informaţii suplimentare, eram total pe lângă. Mă bucur că am trecut prin asta pentru că nu cred că aş mai îndrăzni (nici din propria-mi iniţiativă nici la invitaţia cuiva) să ţin un training pe un domeniu în care nu am experienţă practică.
Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?
M.M. Sinceritatea. Un trainer este foarte important să fie sincer atât faţă de el însuşi, cât şi faţă de contractori şi participanţi. Atunci când nu ştii sau încă nu stăpâneşti bine un domeniu, o tehnică, o metodă etc, e bine ca şi trainer să nu te avânţi să iţi dai cu părerea pentru că în final oamenii ori se vor prinde la faţa locului, ori vor constata post-training că nu ai reuşit să îi ajuţi, sau poate chiar mai rău, informaţia le-a dăunat.
Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?
M.M. Cum spuneam şi mai sus, sunt, zi de zi şi clipă de clipă, propriul meu mentor, life-coach şi trainer. Când am ceva de lămurit cu mine, îmi iau de citit, văd un film, mă scot la plimbare, mă iau la întrebări sau mai îmi scriu o pagină de jurnal. Având în vedere că sfera mea de interes este chiar dezvoltarea personala continuă, cu atât mai important consider că este ca în primul rând eu să fiu un model (de comportament de învaţare şi evoluţie continuă) pentru participanţi.
De mai bine de un an, mai investesc în dezvoltarea mea ca și trainer prin participarea la activități de dezvoltare personală ce implică diverse arte, așa cum ar fi: actoria, actoria improvizată, scrierea creativă și nu în ultimul rând joaca.
Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?
M.M. Am avut şansa să formez caţiva formatori fie prin a susţine direct sau indirect câteva Train the Trainers, fie doar prin a direcţiona oamenii către alte oportunităţi (cursuri sau carţi sau resurse pe internet), fie prin coaching profesional pentru unii traineri.
Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?
M.M. Dacă după un training există nevoia asta, însemnă că nu am făcut ce trebuia. Ideea pe care mă bazez este ca tocmai prin felul în care facilitez o sesiune de training, energiile tuturor să ne incarce bateriile. Dacă totuşi nu se întamplă asta, îmi iau timp cu mine. Ies la o plimbare sau stau la un ceai într-un loc liniștit.
Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?
M.M. Fii sincer cu tine!
E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?
M.M. Da, însă este o etapă continuă, mai ales pentru că dacă nu o voi mai face cu alţii, voi continua să o fac cu mine însumi.
Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.
M.M. Ce ţi-ai dori sa vezi la fiecare trainer?
Pasiunea de a da de fiecare dată mai mult şi să fie responsabil pentru fiecare participant la fel cum un doctor ar trebui să fie pentru viaţa unui pacient.
—
Despre Mihail
Prima întalnire cu training-ul a fost în Octombrie 2000 şi de atunci, dimensiunea dezvoltării personale continue este una dintre cele mai importante dimensiuni din viaţa mea. Pe partea de training am paticipat la câteva Train the Trainer şi am şi susţinut câteva. În ultimii ani m-am orientat însă mai mult către life-coaching şi aşa am lansat proiectul Încotro? (www.whichway.ro) şi am scris cartea „Eu Cine Sunt?” (www.eucinesunt.ro). Acum lansez a doua carte de dezvoltare personală „Acum*”.