Sunt Alexandra Pode. Sunt trainer, facilitator și gazdă pentru învățare. Cred în valoarea adăugată a conversaţiilor autentice, a învățării continue și cred în capacitatea fiecăruia dintre noi de a învăța să facem lucruri care ne pasionează, care ne fac fericiţi, care transcend zona strict personală sau strict profesională a vieții noastre și ne reprezintă pe de-a întregul.

Sunt trainer de zece ani, patru dintre ei în perioada de voluntariat și 6 dintre ei în mediul de business. Am lucrat ca și trainer în Human Invest și de aproape un an sunt facilitator și gazdă în roPot, organizația pe care am creat-o alături de doi prieteni în zona de incubare pentru antreprenoriat social.

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

A.P. Trainingul m-a descoperit pe mine. Eram studentă în anul I, proaspăt membru AIESEC – un ONG studențesc foarte fain care de altfel a crescut mulți traineri din piața de azi din România și primele lucruri surprinzătoare care s-au întâmplat au fost trainingurile ținute de membri mai vechi. Interactive, distractive, practice, nu îmi venea să cred că se poate să înveți și așa! A început să îmi placă de unul dintre băieții care ținea trainingul, am devenit implicit curioasă și am învățat din ce în ce mai mult despre asta, un an mai târziu am devenit și eu trainer și… zece ani mai târziu asta încă este o parte mare din viața mea și educaţia non-formală profesia mea de bază.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

A.P. Cel mai mult am învățat din experiență. Livrând mult, cu orice ocazie și în orice context, testând lucruri, greșind, reușind, luând feed-back. Iar pe partea de feed-back, a contat mereu să provoc oamenii cu care mă întâlnesc în curs, să le las spaţiu liber pentru discuţii, pentru a-mi spune ce funcţionează cel mai bine pentru ei. În plus, extrem de importantă este comunitatea de traineri din jurul meu, oameni pasionați de aceleaşi lucruri, mulți acum prieteni buni, cu care mă întâlnesc, dezbat, povestim experiențe, ne contrazicem, ne completăm, ne ajutăm. Fiecare dintre aceste trei elemente sunt esenţiale pentru mine și se completează reciproc.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

A.P. Iubesc faptul că mă provoacă să învăț constant. Că pentru a fi bună în ceea ce fac trebuie să lucrez eu cu mine foarte mult în primul rând, să îmi fac „curățenie în dulap” (dulapul cu „scheleți” cum spunea cineva), să ajung să fiu vie și aliniata în fiecare moment pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi. Iubesc faptul că ceea ce fac poate să îi ajute pe ceilalţi să descopere mai uşor ceea ce cu adevărat contează pentru ei și – satisfacţia maximă când se întâmplă – să acţioneze în conformitate cu ceea ce descoperă.

Ce îţi place cel mai puţin?

A.P. Hmmm, poate faptul că în România încă mai sunt multe de făcut pentru a ajunge la o piaţă matură și profesionistă. Sau faptul că pentru mulți trainingul a fost ales pentru că părea că poți să faci bani buni cu efort comparativ mic. Și că sunt mulți care spun că fac training când ei de fapt predau. Și că există multe finanțări, inclusiv în lumea ONG pentru traininguri care de fapt nu se întâmplă sau livrări de slaba calitate pe principiul „oricine poate face training, de ce să dau banii altuia?”. La sfârşitul zilei însă, le privesc pe toate ca pe niște oportunități, toate semnalele astea înseamnă că e loc pentru a crește, pentru a schimba, pentru a pune pe masă alternative care aduc valoare adaugată pe bune.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

A.P. Într-un context de curs pe zona de relaţii interpersonale, în cadru unui exerciţiu de dialog și feed-back, o participantă a izbucnit în plâns și a fugit afară pe ușă în timp ce partenera ei de exercițiu era speriată și paralizată în scaun. S-a dovedit că deşi erau de mult timp în aceeaşi echipă, nu își dăduseră niciodată feed-back și aveau senzaţia că fiecare are o părere foarte proastă despre cealaltă. La final de exerciţiu, după momentul critic, a fost prima dată când chiar și-au dat feed-back și și-au dat seama că apreciază multe una la cealaltă.

Legat de asta, un principiu care mă ghidează în orice context de învățare este: „Sunt aici ca să te ajut, nu ca să-ți fac pe plac!”

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

A.P. Învăț constant, așa cum povesteam la cea de-a doua întrebare: livrez, iau feed-back, discut constant cu alți profesionişti și particip în fiecare an la câte o pregătire pe o zona în dezvoltare pe care încep apoi să lucrez – în ultima vreme în afara țării unde am descoperit niște lucruri care mă pasionează ca și filozofie și metodologie încă puțin dezvoltate la noi. Ca și ultimă mențiune, încerc să nu mă „îngrop” participând la multe cursuri de pregătire pentru a putea mereu să implementez ceea ce învăț, iar în testare și implementare aloc mult timp.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

A.P. Discut, povestesc, creez spații și oportunități de experimentare, de practică. Legat de dezvoltarea profesiei, țin întotdeauna stacheta sus și în ceea ce cer de la mine și în ceea ce aștept de la ceilalți.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

A.P. În primul rând evaluez ce am făcut bine și ce e de îmbunătățit și apoi… Mă răsplătesc! Cu timp pentru mine, cu un pahar de vin și o poveste cu prietenii, cu un cadou dacă consider că am făcut o treabă foarte bună.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

A.P. Ai răbdare, perseverează, bucură-te de momentele bune și bucură-te de momentele proaste. Și dacă doare, nu renunţa, perseverează, înseamnă că crești!

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

A.P. În perioada în care făceam doar livrare de cursuri destul de standardizate simţeam că mai duc câțiva ani și apoi gata! Între timp am descoperit nuanțele, facilitarea, crearea de cadru, designul de experiențe de învățare, hostingul sau “găzduirea” învățătii, învățarea emergentă și facilitarea grafică. Și sunt mereu la început cu câte ceva. Acum, știu că asta nu se va termina niciodată. Sunt un creator de contexte de învățare, o gazdă pentru astfel de procese și formal și informal – chiar și la suc cu prietenii de multe ori. Și pentru că viața mea este despre asta, se vor succede multe etape însă nu se va schimba esența :)

Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *