Am primit zilele trecute pe email un mesaj de genul celor care au în câmpul de subiect “Fwd: fwd: fwd funny”, urmat de o înşiruire de adese de email (câteva pagini de adrese de email, ceea ce, deşi e off-topic, îmi permit să zic că e periculos şi poate genera SPAM) urmate de câteva paragrafe despre subiectul “funny”. Era un fel de povestioară cu titlul “Dacă te naşti găină nu poţi ajunge vultur”. Foarte pe scurt, (pentru că sunt sigură că foarte mulţi dintre voi aţi primit mesajul respectiv, iar pentru cei care nu aţi citit e redată mai jos), povestea era cam aşa: un pui de vultur crescut între găini, descoperă că poate zbura şi funcţionează ca un fel de catalizator pentru dorinţa de zbor a suratelor sale găini. Acestea din urmă (adică găinile) merg la cursuri, seminarii, citesc cărţi etc., bref învaţă toate cunoştinţele necesare despre zbor, dar cu toate acestea morala zice că ” niciuna nu s-a ridicat de la pământ mai mult decât nişte zeci de centimetri…”.

M-au amuzat, ce-i drept titlurile cărţilor şi cursurilor motivaţionale pentru găini, dar morala mi-a lăsat un gust amar.

Şi m-am gândit că face cumva parte din mentalitatea românească să crezi că nu poţi, să nu dai doi bani pe educaţie/formare, să consideri că succesul nu e legat de educaţie.

Acum legătura cu Obama – la fel ca toţi cetăţenii planetei conectaţi într-un fel la o sursă de informare în masă am găsit astăzi de dimineaţă în poştă tot felul de articole, comunicate, linkuri pe YouTube etc. despre succesul lui Obama. În mod sigur, la naştere, Obama era o “găină” din povestirea de mai sus, peste care s-au suprapus mai multe niveluri de formare – începând cu şcoli de renume şi terminând cu consilieri/ “antrenori” personali în timpul campaniei. Fără a atinge în vreun fel politica şi political correctness-ul, victoria de azi a lui Obama s-a contrazis în mintea mea cu morala povestirii de ieri.

Poate oi fi eu idealistă, dar cred cu tărie că poţi învăţa orice atâta vreme cât îţi doreşti. Şi că sunt foarte puţine şi speciale cazurile în care există o predeterminare care te poate împiedica (cum ar fi să vreau eu acum la aproape 30 de ani şi aproape 1,60 m să vreau să învăţ cunoştinţe şi aptitudini care să mă ajute să devin Miss Univers

Aşa încât revin cu “instigarea la învăţare” şi vă rog să împărtăşiţi din experienţele de formare care vă sunt cunoscute – aţi învăţat ceva ce s-a dovedit foarte bun într-un anumit moment, aţi învăţat ceva ce părea foarte greu de învăţat (sau ştiţi pe cineva în jur care a învăţat) şi orice alte exemple care să susţină faptul că nu suntem împărţiţi de la naştere în găini şi vulturi şi că orice se poate învăţa.

Dacă aţi ajuns până aici vă mulţumesc pentru timpul vostru şi vă invit să lăsaţi un semn mai jos.

Trainingfully yours,

Diana

–

şi povestea cu pricina:

DACA TE NASTI GAINA NU POTI AJUNGE VULTUR

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.

Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.

Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste…

Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.

Si acum, efectul pe care intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii…

Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi.

Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat.. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, substineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”.

Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturactionala” , “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” s.a.m.d.

Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Galinolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).

Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma) , care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand “Iubesc si respect aripile mele”, si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur).

O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur.

Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina “gainocoach certificat”, si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapid pe drumul dezvoltarii.

Iar atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat – din partea celor mai exaltati si convinsi – ca este stapanit de credinte limitante si blocat de gandul negativ.

Mai ales, i se repeta continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu.”

Ultimele stiri din cotet confirma ca niste gaini s-au imbogatit, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor.

Dar niciuna nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centimetri…

Am primit în ultima lună mai multe întrebări în legătură cu vârsta optimă ca să fii trainer. Întrebările au avut forme diferite, dar în esenţă s-au concentrat pe 3 variante:

1. Există o vârstă optimă ca să îţi începi formarea şi experienţa a trainer?

2. La 18-22 de ani e prea devreme ca să începi o carieră în domeniul trainingului?

3. După 35 de ani e prea târziu ca să începi o carieră în domeniul trainingului?

Mai jos un sumar al răspunsurilor, poate sunt de interes pentru mai multe persoane.

1. Există o vârstă optimă ca să îţi începi formarea şi experienţa a trainer?

Nu am citit nicăieri vreo recomandare în acest sens. Se poate să fie doar limitarea mea ca lecturi, aşa că, vă rog, în măsura în care aveţi informaţii în acest sens, să lăsaţi un comentariu.

Andragogia zice să fii la rândul tău adult (peste 18 ani), fără să zică până la ce vârstă e recomandat. Părerea mea (cu argumente şi exemple mai jos) – atâta vreme cât eşti adult şi vrei să devii trainer, orice vârstă e bună.

2. La 18 – 22 de ani e prea devreme ca să îţi începi formarea şi experienţa ca trainer?

Anumite programe de Formare de formatori sunt special adresate tinerilor de aceste vârste (în special activi în organizatii neguvernamentale, asociaţii de tineret/studenţeşti).

În România e chiar o practică faptul că foarte mulţi traineri şi-au început formarea şi experienţa în asociaţii studenţeşti/de tineret.

Foarte multe companii preferă să angajeze tineri imediat după terminarea studiilor şi să îi dezvolte pentru a deveni traineri.

Singura atenţionare referitoare la vârstă e cea de potrivire/calibrare a vârstei şi experinţei tale ca trainer cu cele ale participanţilor tăi în training. E una să livrez la 22 de ani “Introducere în managementul de proiect”pentru studenţii de anul întâi, când eu am 3-4 ani de experienţă de proiecte studenţeşti şi alta să livrez “Management de proiect” unor oameni care au până la de două ori vârsta mea şi peste 10 – 15 ani de experienţă.

Părerea mea – e o vârstă foarte bună pentru a-ţi începe formarea ca trainer (mai ales că sunt foarte multe oportunităţi în acest sens), e o vârstă la care poţi să înveţi multe despre training, poţi să susţii sesiuni mai scurte la început – “pastille de training” de 1-3 ore – sau mai lungi, dar cu un co-trainer experimentat de la care poţi învăţa. În acest caz, pentru fiecare sesiune ar fi minunat dacă, pe lângă obiectivele de învăţare ale participanţilor, există pentru fiecare sesiune/training şi obiective de învăţare pentru co-trainerul la început de drum.

3. După 35 de ani e prea târziu ca să începi o carieră în domeniul trainingului?

În străinătate, cel puţin în domeniile tehnice, mulţi traineri îşi încep cariere abia în jur de 35-45 de ani – e o vârstă la care ai destula experienţă în domeniul respectiv ca să ai ce împărtăşii cu participanţii tăi în training. Paradoxul vârstei sub 35 de ani în training în România e dat de tinereţea noastră ca economie de piaţă. Cum ziceam şi mai sus mulţi traineri au pornit la drum în asociaţii studenţeşti sau de tineret, pentru ca aveau multe oportunităţi de formare, în principal în străinătate. Plus o chestie care ţine de mentalitate – ca să fii trainer înseamnă, pentru a numi doar câteva aspecte, să lucrezi mult cu prejudecăţile tale, să înveţi să nu faci judecăţi de valoare, să fii asertiv, să ştii bine ce e ala feedback, să fii un facilitator mai degrabă decât un lector (adică mai degrabă lângă participanţi decât deasupra lor dând directive . A fost mai uşor în România să schimbi mentalităţi până în 35 de ani şi probabil de aceea au fost mult mai multe programe de formare de formatori adresate tinerilor.

Ca urmare răspunsul meu e că DA, se poate, ai multe şanse să devii trainer după 35 de ani, ba chiar asta e normalitatea în multe ţări.

Mesajul meu cheie la toate întrebările referitoare la vârstă (Later edit – cu fotografie, mulţumită comentariului lui Traian Bruma):

E o meserie minunată, care cere pasiune, timp şi investiţie în dezvoltarea ta ca trainer.

Dacă asta este ceea ce îţi doreşti/ce te vezi făcând, orice vârstă (adultă) e potrivită ca să începi.