Educaţia este un ornament în vremuri de prosperitate şi un refugiu în vremuri de restrişte (Aristotel)

Se poartă criza. E peste tot – în ziare, la televizor, în discuţiile din metrou, în bloguri. Cum ultima modă în materie de internet e tot criza, primesc zilnic tot felul de mesaje spam de genul “vrei să-ţi păstrezi locul de muncă? cumpără de la noi diploma x” sau “criza ţi-a afectat compania? îţi oferim alte n locuri de muncă”.

Aşa că mi-am pus problema ce se întâmplă cu formarea în vremuri de criză? Pe de o parte costurile de training ale companiilor vor fi diminuate (deh, cheltuielile pentru formare sunt cumva în România în categoria “după ce am terminat cu orice altceva, facem şi training”). Pe de alta concurenţa pentru o slujbă va fi ceva mai mare. Oamenii pregătiţi (formare & experienţă) se vor adapta însă mai uşor la orice schimbări.

Aşa că vă propun o altă perspectivă asupra crizei. Indiferent dacă şi cum ne va afecta sau nu, partea macro nu e în controlul nostru, ca urmare toată zvonistica şi paranoia mediatică nu folosesc decât pentru a creşte nivelul de stress. La nivel de individ însă, putem să facem câte ceva, fiecare în pătrăţica noastră, astfel încât să depăşim cu bine momentul acesta. Aşa că vă propun să vă gândiţi la formarea voastră în lumina unei vorbe atribuite lui Aristotel “Educaţia este un ornament în vremuri de prosperitate şi un refugiu în vremuri de restrişte”. Ce vreţi să învăţaţi, din ce surse sau mix de surse (cărţi, training, coaching, e-learning, grupuri de învăţare / comunity of learning, site-uri etc.), să cântăriţi înainte de a da bani şi să cereţi calitate pentru banii pe care îi daţi. Pentru “consumatori” criza va aduce ceva bun – va forţa creşterea raportului calitate/preţ.

De încheiere, puţină matematică. Câte minute pe zi investiţi în criză (citind emailuri, urmărind ştiri, discutând despre ce aţi aflat) ? Poate 15, poate 30, poate mai multe. Rezultatul – anxietate, stress, panică. 15 minute pe zi într-un an de zile = 91 de ore pe care le puteţi investi în altceva. Poate în formare, ca refugiu în vremi de restrişte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *