Am început luna aceasta pe blog o căutare şi împărtăşire de citate sub titlul Vorbe de training. Uitându-mă azi prin colecţia proprie strânsă de-a lungul vremii am dat de o vorbă a lui Seneca “Norocul este ceea ce se întâmplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea”. (Nu am găsit nicicum varianta în latină, doar pe cea în engleză – “Luck is what happens when preparation meets opportunity”).

Cum mi-am făcut de curând planul de învăţare pentru oct. 2008 – oct. 2009 şi am început să recitesc câteva cărţi de dezvoltare personală, vorba asta de mai sus m-a făcut să realizez că pregătirea/dezvoltarea/formare este una din componentele omniprezente în toate cărţile de dezvoltare personală/succes şi în aproape toate biografiile pe care le-am citit vreodată. De la Seneca până la Dale Carnegie şi de la Benjamin Franklin până la Brian Tracy.

Indiferent care e domeniul din viaţa noastră în care vrem să producem îmbunătăţiri (familie, carieră, relaţiile cu ceilalţi, venituri etc.), orice demers de îmbunătăţire are ataşată o componentă de învăţare, de dezvoltare. Fie că e vorba de dezvoltarea personală (relaţiile cu oamenii, setarea de obiective, managementul timpului, atitudinea pozitivă, creativitatea etc.) sau dezvoltarea profesională (cunoştinţe specializate în domeniul tău de activitate).

Cu toate acestea, de multe ori după terminarea studiilor formale uităm să ne facem planuri de învăţare, poate pentru că în sistemul nostru de învăţământ le fac alţii pentru noi şi ajungem să absolvim o facultate fără să fi învăţat altceva decât ceea ce ni s-a cerut să învăţăm.

Ca popor mai avem drum lung de parcurs, căci suntem pe ultimul loc în UE la învăţarea pe tot parcursul vieţii (conform raportării din 2007, doar 1,3 % din românii cu vârsta 24-65 de ani învaţă).

Personal nu mă regăsesc în acest ultim loc şi nu îmi place. Aşa încât vă propun să instigăm la învăţare pe câţi mai mulţi dintre prietenii, rudele şi cunoştinţele noastre. Şi dacă vreţi să împărtăşiţi reuşitele sau nereuşitele instigării voastre, lăsaţi un comentariu mai jos.

Publicat în Trainer’s Corner oct 2008 aici 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *