Am fost în week-end la seminarul de instruire al unei organizaţii studenţeşti. Pentru că acum 8 ani am început să învăţ despre training în organizaţia respectivă, continuu să merg să fac training voluntar la astfel de evenimente. Week-end-ul acesta însă am mers ca invitat J Prilej cu care am avut vreme să mă gândesc la ce-i îndeamnă pe oameni să-şi investească timpul liber în activităţi de formare a altor oamenii, voluntar, de multe ori chiar dând bani de la ei din buzunar (pentru materiale, pentru masă, cazare, transport etc.).

În ultimii ani ştiu destul de mulţi formatori care participă la astfel de programe în organizaţii studenţeşti / de tineret sau alt tip de organizaţii neguvernamentale. Nu mai departe de luna trecută am primit două întrebări, de la 2 traineri din firme diferite “Astea sunt domeniile mele de experienţă în training – ştii vreo organizaţie de tineret care are nevoie de training în domeniile ăstea. Voluntar, bine-înţeles.” Şi nu mai departe de week-end am fost invitat pentru că alţi câţiva traineri au acceptat voluntar invitaţia de a face training la acest eveniment.

Până acum cele mai multe astfel de activităţi sunt de tipul:

  • traineri care au fost membri ai unei astfel de organizaţii şi acum îşi aduc o contribuţie la dezvoltarea generaţiilor următoare (şi care la rândul lor au beneficiat de programe de dezvoltare când erau elevi/studenţi/membri)
  • traineri care fac training de foarte mulţi ani şi simt nevoia să contribuie, iar dacă o astfel de organizaţie le oferă un prilej de training, vor merge bucuroşi
  • traineri în dezvoltare care iau un astfel de training şi ca pe o oportunitate de a exersa.
  • traineri din firme de training care au o componentă de CSR (firma, nu trainerii : ) prin care derulează acest tip de activităţi.

Indiferent care e motivaţia principală (afiliere, PR, exersare, etc.), ea are şi o componentă de contribuţie. Lucru pe care îl admir şi îi felicit în mod colectiv şi anonim pe toţi cei care îşi dăruiesc din timpul lor pentru dezvoltarea altcuiva.

Şi profit de ocazie şi de faptul că sunt multe persoane abonate la formare.info care au declarat în formularul de înscriere că sunt traineri pentru a-i îndemna să contribuie din când în când cu timpul şi experienţa lor la o cauză non-profit, în orice domeniu (educaţie, cercetare, sănătate, grupuri dezavantajate, protecţia mediului, democraţie, drepturile omului, etc.) care le aproape de suflet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *