Când învățăcelul e pregătit…

Am auzit vorba asta de multe ori și în mai multe forme “când elevul e pregătit profesorul apare”, “când ucenicul e pregătit, maestrul apare” etc. Indiferent de cuvintele folosite, ideea e aceeași. Am trăit mai mulți ani cu sentimentul că trebuie să fie vorba de un profesor/maestru în carne și oase, care arată cumva romanțat ca în filme (în vârstă, foarte calm, un pic șugubăț, plin de înțelepciune).

De la un moment dat încolo mi-am dat seama că în viața mea au fost mulți profesori/maeștri în multe forme – traineri, mentori, cărți, mama, filme, colegi de curs, colegi de muncă, cartoline cu citate, articole din bloguri, prieteni, tanti de la magazin sau nenea șoferul de taxi – persoane, resurse sau contexte-resursă din care / de la care am învățat ceva.

Întrebarea de astăzi este: de unde ați învățat ceva ultima oară? Cine a fost profesorul/maestrul – persoană, resursă sau context de învățare pentru voi?

Un trainer bun – ce face, cum face, ce nu face, ce face mai bine decât alţii?

Am discutat în ultima lună cu mai mulţi colegi traineri despre modificările recente aduse statutului trainerului/formatorului în România. De la începutul acestui an “ poate fi formator al furnizorului de formare profesională persoana care are pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire pedagogică specifică formării profesionale a adulţilor dovedită”.

Dovada poate fi atât urmarea unui curs de Formator/Formator de formatori, cât şi experienţa în funcţii didactice (învăţământul profesional, tehnic şi liceal, învăţământul superior – asistent/lector/conferenţiar/profesor universitar).

Fac parte dintre oamenii care au un mare respect pentru funcția de învățare, indiferent că această funcție se referă la traineri, dascăli, profesori universitari, coach-i, facilitatori de procese de învățare, gazde ale unor comunități de practică, învățători, lectori, mentori.

Și în cazul învățării se aplică proverbul “omul sfințește locul”. Un om dedicat muncii sale va avea o funcție educativă autentică, indiferent de locul/mediul/domeniul în care activează. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între abordarea, metodele, procesele de învățare aplicate în mediul formal și în cel non-formal, între învățarea pentru adulți, învățarea pentru adolescenți și tineri, învățarea pentru copii.

E destul de uşor şi de ieftin să obţii o diplomă oarecare de formator. Mi se pare mult mai relevant pentru un trainer ce spun participanţii decât ce defineşte legea.  Şi ce spune vocea breslei despre ce înseamnă să fii trainer. Aşa că vă lansez provocarea de a răspunde la întrebarea ce înseamnă pentru tine un trainer bun? Ce face, cum face, ce nu face, ce face mai bine decât alţii?

Trainer – participant, cât de aproape, cât de departe?

Am primit de la Cătălin Butnariu o provocare pe subiectul “Trainer – participant, cât de aproape, cât de departe?” Perspectiva din care ne-a scris Cătălin este a unui trainer intern, dar cred că putem discuta de aceeaşi întrebare şi pentru trainerii “externi” clienţilor / participanţilor.

Ţi-ai pus vreodată întrebarea: “Oare nu am fost prea apropiat de participanţii care au asistat la cursul meu?”

Dacă eşti trainer intern, probabil te-ai confruntat cel puţin o singură dată cu această întrebare. Se vorbeşte foarte mult despre livrarea unui program de training eficient în care participanţii să fie receptivi şi să rezoneze pozitiv la jocurile de rol sau alte elemente menite să le concentreze atenţia.

Îţi propun să te gândeşti la o un răspuns pentru o întrebare aparent simplă:

Unde se trage linia între a fi prea apropiat sau prea distant faţă de participanţii la curs?

Din aceeaşi categorie pot fi şi:

În ce moment apropierea de cursanţi poate “scurtcircuita” autoritatea ta ?

Cum se face că, pentru a îşi păstra autoritatea, mulţi fac greşeala de a fi distanţi şi a inhiba persoane care în alte condiţii s-ar putea dezvolta foarte frumos?

Învăţarea de la bon ton la uncool şi invers

Poate aţi trăit în copilărie sau adolescenţă măcar un moment în care un părinte, un bunic sau altcineva din familie v-a ţinut o “prelegere” despre cât e de important să înveţi, “să ai carte”.

În discuţiile de acest gen cu ai mei nu era vorba de note sau diplome, ci de învăţarea în sine. “Lasă televizorul, mai bine citeşte o carte” e o replică pe care am auzit-o de multe ori.

Mai târziu, în toate memoriile pe care le-am citit – de la lideri de state la oameni de afaceri, scriitori, artişti, sportivi, etc. – există multe referiri la procesul de învăţare prin care au trecut înainte de a reuşi, de a se afirma, de a fi foarte buni/ cei mai buni în domeniul lor.

Aşa că am crescut cu sentimentul că învăţarea e de bon ton, e cool, e “foarte tare”. Şi că e interesant să mă uit cum au învăţat acei oameni astfel încât au devenit foarte buni.

În România ultimilor 20 de ani observ un fenomen invers ciudat – învăţarea devine uncool. E luată în derâdere la TV, în programele matinale de la radio, în presa scrisă. Cei care învaţă sunt un fel de “intelectuali fraieri”,  depăşiţi ca importanţă de “modele” care abia vorbesc bine limba română, care sunt faimoase nu pentru că au făcut ceva remarcabil în vreun domeniu, ci pentru că au luat-o pe scurtături, au născut un scandal sau natura i-a dotat cu diverse însuşiri fizice pe care le expun cu generozitate :)

Am cunoscut sau am descoperit indirect (pe internet, prin recomandări, în reviste de specialitate etc.) oameni dedicaţi, pasionaţi de ceea ce fac, cu un angajament pentru calitatea muncii lor, vorbind cu modestie despre rezultatele lor şi spunând că mai au încă de învăţat. Oameni care se ţin la curent cu noutăţile din domeniul lor, care fac cercetare, merg la conferinţe/alte evenimente de învăţare în domeniul lor, comandă cărţi în străinătate, sunt parte din comunităţi de practică, sunt abonaţi la tot felul de resurse de învăţare. Indiferent de domeniu – de la consultanţă la training, la organizări de evenimente, accesorii vestimentare, paraşutism, turism, medicină, PR etc.

Pentru că astfel de oameni există – şi e plin internetul de bloguri de specialitate în aproape orice domeniu – înseamnă că aceste lucruri încă se întâmplă. Doar că ştiu despre ele doar câţiva oameni din acelaşi domeniu.

Mă întreb şi vă întreb – cum putem face drumul invers? Cum putem face ca învăţarea să fie cool?

Oameni care te stimulează să înveţi şi să fii mai bun în ceea ce faci

“Nu spun niciodată: ‘Nu pot face asta fiindcă habar n-am cum se face’. Întreb oameni, analizez, găsesc o soluţie. Să analizezi, să asculţi, să înveţi – astfel de lucruri ar trebui să facem toată viaţa, nu numai la şcoală.” (Richard Branson, Screw It! Let’s Do It, Ed. Publica, 2009, pg. 14)

Eram în liceu când m-am gândit prima oară la influenţa oamenilor din jur asupra rezultatelor mele. Întâmplarea fericită a fost să mă nimeresc într-un mediu stimulant pentru educaţia mea. Era plin în jur de olimpici naţionali şi internaţionali, de oameni care scriau, cântau la chitară, citeau, jucau baschet, mergeau la conferinţe şi prelegeri (puţine în anii ‘90) etc. Da, ca orice liceeni din orice vremuri, ne ocupam spaţiul neuronal şi timpul cu petreceri, concerte, haine, bârfe mici etc. Dar era cumva de bon ton să fi citit mult, să scrii, să fi fost la o conferinţă a lui Patapievici, să vorbeşti bine cel puţin două limbi străine. Nu era vorba de note, ci de învăţare.

Acelaşi noroc m-a însoţit în facultate (mai ales în asociaţia studenţească unde am fost voluntar) şi cam în toate echipele în care am lucrat.

Week-end-ul trecut m-am gândit dacă e o chestie de noroc sau de alegere. Am cunoscut foarte mulţi oameni post facultate. Şi cumva am ajuns să vorbesc la cafea, la suc, la petreceri, în vacanţe tot despre învăţare, cărţi şi cursuri. De multe ori celălalt/ceilalţi este/sunt iniţiatorul/ii unei discuţii, unui schimb de cărţi, filme, resurse de învăţare. Nu e vorba de discuţii “intelectualizate”, ci de oameni care împărtăşesc din ceea ce au învăţat la fel de natural cum ar povesti despre ce şi-au cumpărat de la Mall.

Şi nu e vorba doar despre a povesti. Ci şi de a inspira prin ceea ce faci, astfel încât cei din jur ajung să înveţe din rezultatele tale. Am fost în week-end la Timişoara la Festivalul PLAI. Întâmplarea face să cunosc câţiva oameni din echipa de organizare şi să-i fi văzut crescând de-a lungul celor 4 ediţii. Cu fiecare an sunt mai buni, ştiu mai multe despre ce înseamnă un festival internaţional, au tot mai mulţi parteneri culturali, activităţi de învăţare, vizibilitate, voluntari etc. Când citeşti într-un ziar sau pe net despre un eveniment, totul pare greu, mare, aproape imposibil. Când însă vezi o mână de oameni tineri care la ora 3 noaptea fac o şedinţă de organizare a zilei de mâine pentru un festival internaţional şi ştii că s-au pregătit 4 ani pentru succesul de mâine – te inspiră să înveţi, să creşti, să fii tot mai bun în ceea ce faci.

La fel şi povestea de început a cărţii lui Richard Branson – primii ani sunt foarte mult despre învăţare. Un puşti care vrea să facă ceva şi care învaţă constant cum poate să ajungă să facă acel ceva. O revistă pentru elevi la început, un imperiu cum e Virgin peste ani. Poate de-aia vorba mea preferată despre succes este “Overnight success takes 15 years” (Pentru a avea succes peste noapte e nevoie de 15 ani).

Indiferent că e vorba despre a face clătite, un curs de leadership, sărit cu paraşuta sau management – învăţarea constantă şi înconjurarea de oameni care te stimulează să fii tot mai bun cred că sunt pe primul loc în “reţeta succesului”.

Mulţumesc frumos tuturor oamenilor faini din viaţa mea care m-au stimulat şi mă stimulează să învăţ!

Şi vă invit să mulţumiţi mai jos la rândul vostru – indiferent că e vorba de prieteni, părinţi, traineri, mentori – pentru ceea ce aţi învăţat de la ei.

Despre eşec în training

Sunt multe poveşti despre succes şi multe vorbe care spun că cel mai mult înveţi dintr-un eşec. Cu toate astea speri întotdeauna să nu ţi se întâmple ţie. Cu cât anii trec, cu atât ţi se pare că e mai puţin probabil să ţi se întâmple.

În week-end am fost invitată la o întâlnire a unei comunităţi de formatori. Ştiam că vin după o săptămână foarte plină şi cu toate astea mi-am spus că “duc” o prezentare de 20 de minute. Pentru că erau multe lucruri interesante pe agendă, programul s-a prelungit şi am ajuns lângă flipchart în jur de ora 7 seara.

Şi atunci s-a întâmplat. O stare de rău vecină cu leşinul, cumulată cu o lipsă totală de claritate în creier şi şters memoria de scurtă durată : ) Iată-mă cu un marker în mână, fără să mai ţin minte nici măcar firul roşu al prezentării mele. Mi-am adus aminte doar o metaforă care seta cadrul discuţiei.

M-am uitat mai târziu la ce a dus la momentul acesta. Probabil faptul că mi-am încălcat pe rând aproape toate regulile:

  • odihnă & energie înainte de a merge într-un grup (dormisem în medie cam 3-4 ore în fiecare noapte din săptămâna anterioară, nu mâncasem la prânz etc.)
  • design (nu mi-am luat cu mine un design al sesiunii pe care să-l ţin aproape în caz de nevoie)
  • training aids (nu-mi pregătisem o coală de flipchart, un slide sau orice altceva m-ar fi ajutat să continuu cu ceea ce planificasem)

Până la urmă toate se rezumă la pregătire. Pregătirea mea (odihnă & energie) şi a ceea ce urma să fac (design & training aids). În mod ironic, mi-am adus aminte de ce cred atât de mult în pregătire : )

Uneori lucrurile ies şi spontan, neplanificat – dacă rezonezi cu grupul, dacă eşti cu energia sus, dacă  îţi place foarte mult şi eşti foarte familiar cu subiectul etc. Dar de cele mai multe ori ies bine dacă ai pregătit în amănunt.

Cred că din orice experienţă – şi poate chiar mai mult dintr-un eşec – se poate învăţa.

Ştiu că există multe vorbe celebre care vorbesc foarte motivant despre eşec : ) Dar pentru cum am simţit zilele acestea întâmplarea din week-end, cea mai potrivită mi se pare o vorbă atribuită de Liiceanu lui Noica (Jurnalul de la Păltiniş, Humanitas, 1991, pg. 60)

“Eşecul e locul de unde te ridici pentru a merge mai departe”

Portret de trainer – Antonia Onacă

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

A.O. Din pură întâmplare. Trebuia să îmi fac lucrarea de licenţa şi ca tot studentul nu îmi găseam un subiect. Fiind într-un ONG fusesem la câteva traininguri şi mi-a plăcut ideea (nu m-am îndrăgostit). Am zis că îmi fac lucrarea pe training şi mai specific pe training of trainers. Cu trainingul nu e o relaţie pasională, e o relaţie construită, aşa ca o căsnicie trainică. Cu cât am lucrat mai mult pe training şi cu cât am învăţat mai mult, cu atât m-am îndrăgostit mai mult.

Cu cât ştii mai mult, cu atât îţi place mai mult şi asta merge mână în mână cu ce înseamnă trainingul să ştii din ce în ce mai mult să faci din ce în ce mai mult (şi pentru trainer şi pentru cursant).

Cred că din acest motiv voi fi legată de training întotdeauna, e ca o relaţie ce se înfrumuseţează cu timpul. Ca un vin bun.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

A.O. Mentorul meu a fost Leslie Rae. El mi-a dat curaj şi m-a învăţat despre pasiune.

De atât ai nevoie pentru a creşte simplu şi armonios.

Am învăţat training din cărţi. Am citit tot ce mi-a picat în mână şi ce nu mi-a picat am căutat constant.

Încă o fac cu acelaşi entuziasm. Dar nu am citit numai despre training. Am citit despre de toate din organizaţii şi am încercat să vad trainingul ca o funcţie în organizaţie.

Cred ca trainerul trebuie să aplice ce predică: Deschidere la minte. Cred că el în primul rând trebuie să înveţe constant şi de peste tot. Doar aşa îţi poţi permite să ceri participanţilor să înveţe şi de la tine.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

A.O. Senzaţia de high pe care o ai când l-ai ajutat pe participant să înveţe ceva nou care îi foloseşte şi îl ajută. Senzaţia de high pe care o ai când după 2 ani vine şi îţi spune: ”Tu Anto, aşa bine mi-a prins ce mi-ai spus, am făcut lucrurile diferit şi am primit beneficiile de care îmi povesteai”.

Ce îţi place cel mai puţin?

A.O. Industria. Nu îmi place că trebuie să mă gândesc la cash flow, la vânzări, la cum mă îmbrac, ce sală am, ce este de mâncare la prânz etc. Mi-ar plăcea ca trainingul să fie doar despre a învăţa ceva nou, deşi ştiu realist că e imposibil şi că sala chiar este importantă.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

A.O. Situaţia provocatoare: Primul training la Bucureşti (aici e relevant de menţionat că sunt un ardelean cu fobie de Bucureşti). Prima zi de training, prima sesiune de training, prima oră. Atunci când se formează impresiile şi când tu ca trainer te rogi să fie bine. Orice gafă e înţeleasă de participanţi (aproape orice) dacă se întâmplă după prima sesiune. Tu ca trainer te rogi ca în prima sesiune să fie bine că după aia te descurci. Ei bine, la mine nu a fost aşa. În prima zi, prima sesiune, prima oră, mie în mijlocul prezentării, mi s-a descheiat cămaşa. Adică s-a descheiat. Provocarea a fost să îmi continui propoziţia şi să mă închei la cămaşă de parcă nimic nu s-a întâmplat. Am reuşit. Nu a ieşit big deal atunci. Dar la sfârşitul programului care dura 10 zile participanţii (care deja îmi deveniseră prieteni) au făcut mişto de mine şi ne-am distrat teribil pe întâmplare. Si acum o povestesc cu drag mai ales că, cursanţii de atunci au făcut ca totul să fie fun şi uşor.

Situaţia dificilă: La începuturi am făcut un training cu o analiză de necesităţi incompletă (nu ştiam atunci că e incompletă) şi am livrat un training de care nu era nevoie şi care din acest motiv nu a produs nici un rezultat. Am recunoscut greşeala şi mi-am cerut scuze şi deşi clientul respectiv mi-e drag şi îi sunt dragă nu am mai îndrăznit niciodată să îi vând ceva. În schimb îl respect şi mă respecta pentru că lucrurile au fost pe faţă. Eu mi-am învăţat lecţia şi numai cu ajutorul lui.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

A.O. Transparenţa. Spune ce faci şi cum faci. Spune clar şi măsurabil rezultatele ce le vei produce şi asumă-ţi rezultatele pe care le-ai produs.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

A.O. Citesc. Citesc. Citesc. Citesc….

Citesc research pe training constant. Citesc articole, păreri, vorbesc cu traineri sau cu participanţi la training.

Un lucru esenţial pe care doar de o vreme îl practic este că îmi scriu după fiecare sesiune ce a ieşit bine şi ce nu şi apoi mă duc să mă documentez de ce a ieşit bine şi de ce nu.

Un lucru esenţial este că schimb tot timpul trainingul. Tot timpul. Dacă întrebaţi pe cineva care mă cunoaşte:”Ce face Anto?”, cu siguranţă vă va răspunde ”Iar modifică manualul de 3T”

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

A.O. Pentru dezvoltarea altor traineri … Hmmm. Aici m-ai prins. Fac programe de Train The Trainer : )

În rest încerc ca cei care mă cunosc (şi nu numai) să ştie că pot să mă sune să mă întrebe şi să îmi ceară părerea referitor la situaţii legate de training. Primesc multe mailuri şi telefoane cu întrebări. Încerc pe cât posibil să îi lămuresc şi dacă nu pot încerc să ne lămurim împreună.

Pentru profesie încerc să dau cât mai mult din ce ştiu pe net sau prin seminarii sau la evenimente. Cred că cel mai bun lucru pe care pot să îl fac pentru profesie este să o fac eu cât de bine. De aici curg toate.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

A.O. Stau lângă sala de training, beau o cafea şi fumez o ţigară şi mă gândesc la ce s-a întâmplat. După, o iau la fugă cu maşina vreo jumătate de oră să uit de training. După, mă duc acasă şi mă distrez cu motanul meu (a se citi băiatul meu de aproape doi ani care e un neastâmpărat) şi a doua zi o iau de la capăt pentru că chiar iubesc job-ul asta.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

A.O. ”Nu te lua prea în serios”. Viata şi trainingul până la urmă sunt simple. Trebuie doar să pui lucrurile în ordine să faci tot ce poţi să faci bine (cum ştii tu că e bine atunci) şi să înveţi din situaţiile în care o dai în bară (preferabil să nu faci acelaşi dat în bară de două ori).

Pe lângă asta mi-aş spune să ENJOY. De fiecare chestie. De împiedicatul de prelungitor şi aterizatul pe burtă, de participantul dificil, de toţi ceilalţi care sunt bestiali, de senzaţia de high … de tot.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

A.O. Cred ca e o etapă pentru toţi. De la training ajungi întotdeauna la lucruri mai mari şi mai mari şi mai mari. Profilul psihologic al trainerului nu îl lasă să stea numai într-un loc. Atunci o să ajungă fie să îşi facă un ONG, fie să scrie o carte, fie să facă training la elevi, fie să intre în management. În viaţă trebuie să guşti cât mai mult.

Daca eşti trainer orice faci după sigur va avea legătură cu învăţarea.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

Întrebarea mea: Despre ce e de fapt trainingul?

Despre învăţare care înseamnă schimbare comportamentală. Nu e despre informaţii, ci e despre făcut lucrurile altfel sau mai bine.

Daca îl priveşti aşa, e despre mult mai mult decât două zile în sală. E despre identificat exact ce au participanţii nevoie să facă altfel sau mai bine, e despre construit cea mai bună modalitatea de a-i însoţi acolo şi e despre a fi alături de ei pe drum. Din acest motiv e aşa o meserie interesantă. Nu prea ai cum să te plictiseşti pentru că nu prea sunt două situaţii identice pe lumea asta, deşi pe multe le tratăm cu aceiaşi informaţie. Secretul este cum foloseşti informaţia la fiecare situaţie specifică.

Mulţumesc pentru privilegiu.

—

Despre Antonia

“Am descoperit 3ningul din pură întâmplare, dar din acel moment am ştiut că voi face asta din pasiune pentru ceva vreme. Construiesc şi livrez programe de formare de 5 ani, iar de 4 ani programe de formare de formatori. Consider că în momentul când eşti 3ner trebuie să ştii ce spun cercetările în domeniu, să transformi acele informaţii în competenţe dobândite de participanţii tăi şi să faci toate astea cu pasiune.

Sunt de formare psiholog specializat în Resurse Umane. Am prins gustul formării formatorilor împreună cu Leslie Rae (FITOL), mentorul meu care m-a ajutat prin cei 35 de ani ai săi de experienţă în TOT transmiţându-mi şi răspunsuri şi pasiune.

Iubesc ce fac şi oamenii cu care lucrez. În acest moment simt că sunt acolo unde trebuie să fiu, făcând ce mi se potriveşte ca o mănuşă.”

Portret de trainer – Urania Cremene

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

U.C. Training-ul m-a descoperit pe mine, eu n-am nici un merit în a-l fi găsit! Era în 1998, al doilea meu an de industrie hotelieră – lucram în departamentul de resurse umane, când s-a pus problema înfiinţării unui departament de training. Hotelul fiind unul de renume şi de lanţ internaţional, a venit un trainer din UK să ne înveţe cum să cream acest departament şi să ne ajute să găsim omul pentru poziţia de Training Manager. După foarte puţină vreme după ce ne-am cunoscut, mi-a spus că sunt exact persoana care ar trebui să facă asta, pentru că ştiu să comunic, sunt empatică, răbdătoare, ştiu să ascult şi îmi place să învăţ. Aşa că m-au trimis în Belgia 2 săptămâni şi am făcut un Train The Trainer ca la carte. Erau anii de început ai acestei meserii în România şi, când spuneam cuiva că sunt trainer, mă întrebau foarte mulţi: de ce? de aerobic?

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

U.C. Multă lume nu ştie că un trainer învaţă foarte multe tehnici de predare, de facilitare, tehnici de adresare a întrebărilor, noţiuni de psihologie, de desen, de dezamorsare a conflictelor, de management al grupurilor ş.a.m.d. E o meserie complicată, care cere şi oferă foarte multe celor care o practică. Ca şi în cazul multor alte meserii, cred că şi pentru a fi trainer trebuie să fii făcut pentru asta: să fi fost educat să ai toleranţă pentru oameni şi păreri diferite, să ai o cultură generala bogată, să vorbeşti cursiv şi coerent, să ştii să faci asocieri logice, să ai gândire deopotrivă analitică şi creativă, să poţi plăcea celor mai multe persoane care te întâlnesc – să ai carismă, să ai energie să stai în picioare o zi întreagă şi să nu se vadă că ai obosit nici la 6 seara, pentru că devii motorul unei zile care trebuie să fie deopotrivă plăcută şi instructivă pentru participanţi. Dacă nu eşti făcut pentru asta, un curs va fi corect, dar nu va zbura niciodată. Se va târî. Ai fi ca un actor care îşi spune replicile corect, dar nu-l crezi, pentru că… nu e un actor bun. În afara de tehnicile de facilitare, pe care le-am învăţat prima oara în Belgia cum va spuneam şi din nou intr-o alta forma la achieveglobal – companie care pune mare preţ pe tehnicile de predare pentru a asigura maximum de penetrare a informaţiei către participanţi, a fi trainer înseamnă informaţie. Multă. Trebuie să citeşti foarte mult şi să înţelegi atât particularităţile unei industrii sau mediu de business, cât şi responsabilităţile oamenilor care îţi devin participanţi. Cred că un trainer trebuie să fi lucrat într-o companie mare, ca să poată vedea reţeaua de posturi şi work-flow-ul desenat între poziţii şi departamente. În plus, am învăţat din propria experienţă, pentru că la sfârşitul fiecărei zile de curs mă întreb ce-am făcut bine, unde am greşit, ce-as face diferit data viitoare. E o meserie greu de „furat”, fiindcă trainerii nu sunt uşor accesibili şi trebuie să plăteşti că să-i poţi vedea. Am făcut şi asta…şi am învăţat de la fiecare câte ceva.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

U.C. Energia cu care te încărcă un grup de oameni maturi, ocupaţi, stresaţi, cu probleme de tot felul, care participa activ şi interesaţi pe tot parcursul unui seminar. Satisfacţia similara cu aplauzele pe care le primeşte un artist la sfârşitul unei reprezentaţii, fie spectacol de teatru sau concert, dată de declaraţia unora dintre ei că au participat la cel mai bun curs din cariera lor şi că au apreciat prestaţia ta, ca trainer. În plus, este puterea de influenţare a gândirii pe care o am în mâini. Este extraordinar să trezeşti „aha-uri” pe feţele lor. Cred că citesc şi ei acelaşi lucru pe faţa mea, pentru că o altă mare satisfacţie pe care aceasta meserie o oferă este învăţarea continuă. Fiecare persoană întâlnită, fiecare grup cu care am avut de-a face mi-a adus ceva în plus, o informaţie, o stare, o conexiune de idei, o întrebare deşteaptă sau o analogie pe care n-o făcusem până atunci. Te face să gândeşti…

Ce îţi place cel mai puţin?

U.C. Hm….autosuficienţa unora dintre participanţi, cred. Poziţia pe care se aşează la curs, care spune cu sau fără cuvinte : « eu le ştiu pe toate, nu mai pot învăţa nimic nou ». Cred că este cea mai neplăcută experienţă pentru un trainer. Pe de altă parte, dacă acest gen de oameni declară pe parcursul sau la sfârşitul seminarului că au învăţat lucruri noi, ai reuşit ! În afară de asta, dacă îmi permiteţi o glumă, cel mai puţin îmi place faptul că am de cărat geamantane întregi cu manuale, flipcharts şi alte materiale de curs. Cred că au fost sute de kilograme în aceşti ani !

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

U.C. Cat spaţiu de scris am? Glumesc, din nou. Nu există, serios vorbind, vreo sesiune de training fără o situaţie provocatoare. Lucrez cu oameni maturi, conştienţi de timpul lor, care pot deveni dificili din foarte multe motive. Pe de altă parte, tehnica te împiedică foarte des să-ţi faci treaba. De foarte multe ori laptop-ul nu se „înţelege” cu proiectorul oferit de hotel, DVD-urile nu se citesc, instalaţia de sonorizare cade, în sala de alături e petrecere de botez şi muzica tare, hotelurile încurcă rezervările între ele… etc. Sau s-a întâmplat să am cursuri pe litoral şi participanţii să fi petrecut până dimineaţa şi să vină la curs cu cearcăne până la bărbie. Un participant să verse un pahar cu apă pe laptop-ul cu prezentarea. Alţii să fie chemaţi în mijlocul cursului la o şedinţă importantă. Să rămân aproape fără voce din cauza unei răceli bruşte. O participantă să cadă pe spate cu scaunul pe care se dădea huţa. Un alt participant să stea jumătate de zi la cursul meu, fiind la cursul greşit (al lui era în sala de alături). Participanţilor să le placa atât seminarul, cât şi activităţile propuse, dar să considere că nu pot aplica mare lucru în mediul lor de lucru. Să întâlneşti oameni atât de dornici de comunicare, că nu-i mai lasă şi pe alţii, sau dimpotrivă, extrem de reticenţi în a-şi exprima vreo părere. Mi s-a întâmplat inclusiv să am participanţi care să se certe intre ei destul de vehement! Nici o zi nu seamănă cu alta şi nici un grup cu celalalt.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului

U.C. Nu spune că ştii, dacă nu ştii. Nu inventa răspunsuri, pentru că responsabilitatea pentru ceea ce învaţă oamenii din faţa ta este uriaşă. Obligă-te să crezi că întotdeauna se poate şi altfel şi că nu deţii adevărul absolut. Dacă stai în faţa lor, asta nu te face mai deştept. Când foloseşti citate sau informaţii, declară sursa lor. Nu da mai departe informaţiile primite de la participanţi, pentru că afli o serie de aspecte delicate şi sensibile, atât despre ei la nivel personal, cât şi despre organizaţiile în care lucrează. Susţine tot ceea ce spui cu exemple şi cu argumente. Promite numai ce poţi face. Nu-ti bârfi concurenţa. Cred că sunt lucruri de bun simţ…

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

U.C. De fiecare dată când am un curs, citesc înainte cursul, chiar dacă l-am ţinut de zeci de ori. Mă informez cu privire la organizaţia în care voi intra, provocările ei în piaţă, particularităţile ei, cultura organizaţională, responsabilităţile participanţilor, concurenţa lor. În plus, citesc, citesc, citesc. Cer feedback de câte ori am ocazia, atât de la colegii pe care îi am în sală câteodată, cât şi de la participanţi, încercând să dezvolt zonele gri. Adaptez acele părţi din curs care pot fi adaptate şi inventez scheme logice pentru a putea explica concepte mai dificile. Ştiţi cum se spune: cel mai eficient mod de a învăţa ceva, este să încerci să-i înveţi pe alţii. Dacă, după ce citeşti o carte, o comentezi împreună cu un prieten, ideile şi personajele acelei cărţi se fixează mult mai bine în memoria ta. Am făcut ore de dicţie acum câţiva ani, de exemplu, pentru că am realizat ascultându-mi vocea înregistrată că am de lucrat la dicţie. Mă uit la actori şi învăţ tehnica gesticulării sau a modularii vocii şi a cuvintelor pentru a sublinia o dată în plus mesajul oferit. Îmi petrec câteva ore săptămânal pe internet, căutând informaţii noi, tehnici, filmări de cursuri. Sunt atât de multe surse în scopul dezvoltării personale, că de multe ori e greu să ştii ce e valoros şi ce nu.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

U.C. Prefer să stau puţin singură şi să nu fiu nevoită să vorbesc. Mă retrag câteva ore în bârlogul meu, mă relaxez citind sau uitându-mă la un film, ascultând jazz sau blues, sau mergând la bazin. O zi de training e mult mai obositoare decât o zi normală de muncă la birou şi corpul se resimte… cam am nevoie de somn. Şi de o bere, câteodată…

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

U.C. Mie cel mai greu mi-a fost să am răbdare cu mine însămi. Să înţeleg că e o meserie care necesită nişte ani de practică şi că nu le pot face pe toate odată. În plus, aveam şi eu acel teribilism al vârstei, care mă făcea să cred că sunt mai deşteaptă decât alţii şi că oamenii trecuţi de vârsta tinereţii sunt… perimaţi. Cred că umilinţa în sensul bun al cuvântului este caracteristica care mi-a lipsit şi m-a împiedicat de multe ori să văd bârna din ochiul meu şi să mă raportez la mine însămi faţă de cum eram ieri, nu la ceilalţi din jurul meu. Nu mi-aş permite un sfat, dar sper să înţelegeţi ceva din experienţa mea.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

U.C. Nu ştiu dacă e o etapa în viaţa mea, sau ceea ce voi face până la capăt. Cred că sunt bună în ceea ce fac şi că mai degrabă îmi iese foarte bine, decât să nu-mi iasă. Cu toate acestea,  această meserie deschide foarte multe oportunităţi şi foarte multe uşi. Limita e cerul, cum spun americanii. Mă întreb şi eu de multe ori care va fi semnalul de pauză sau de oprire cu totul. Cred că atunci când voi simţi că nu-mi mai face plăcere ceea ce fac, că nu mai am răbdare să explic acelaşi lucru de zeci de ori, sau când mă voi trezi în destule dimineţi fără poftă pentru ziua de curs. Un alt semnal va fi dat de lipsa certitudinii că fac ceva util, că influenţez într-un fel mediul de business românesc şi modul în care oamenii comunică, vând, negociază, oferă servicii, abordează clienţii, cresc subordonaţii prin coaching, gândesc analitic sau rezolvă probleme, oferă feedback, rezolvă conflicte, dovedesc randamentul investiţiilor, implementează managementul performanţei, reacţionează la schimbare.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

Întrebare: De ce?

Răspuns: Dar tu ce crezi?

—

De vorbă cu Urania Cremene

Moto (de la bunica citire): Mai bine eşti cea mai proastă dintre cei mai buni, decât cea mai bună dintre cei mai proşti.

Iubesc metafora zborului. Ador libertatea de exprimare şi de mişcare. Am făcut pian 8 ani şi pasiunea pentru muzică a rămas activă, preferând jazz-ul şi blues-ul acum. Am sute de ore de muzică stocată pe toate suporturile posibile şi merg la concerte peste tot în Europa. În afară de muzică, o altă plăcere de-a mea a rămas sportul, după ce am făcut atletism câţiva ani în adolescenţă. Schiez de câte ori am ocazia – şi natura mai lasă zăpadă – şi înot oriunde este apă mai mare decât într-o piscină. Îmi place să îmi petrec timpul în compania oamenilor de la care am ce să învăţ, respectând moto-ul preluat de la bunica. Discuţiile cu prietenii sau colegii de serviciu nu gravitează doar în jurul pasiunilor pe care le împărtăşim, ci atingem subiecte conexe cu ariile de expertiză ale fiecăruia dintre noi. Graţie obiceiului cultivat de familia mea încă din copilărie, citesc foarte mult, adesea 3 cărţi în acelaşi timp, dar într-un mod structurat şi organizat. Aşa cum un spectacol de teatru este bun sau nu, tot aşa un curs zboară sau nu. Recunosc că au fost zile în care preferam să fac orice altceva decât să ţin curs. Dar au existat oameni în sală care mi-au dat putere să zbor şi care au făcut cursul să zboare. Îmi doresc să pot avea cât mai mulţi ani în care să fiu răsfăţată de soartă şi să pot face ceea ce-mi place. Să fac în continuare din hobby-ul meu o profesie.

—

Urania s-a alăturat echipei AchieveGlobal în anul 2003, iar în prezent este trainer UBD, susţinând cursuri atât în cadrul AchieveGlobal România, cât şi ROI Institute România.

Licenţiată în ştiinţe juridice, Urania şi-a început cariera în Resurse Umane şi, în scurt timp, a devenit Director HR şi Training al unuia dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume.

Au urmat 2 ani de experienţă în acelaşi domeniu în Germania şi, o dată întoarsă acasă, Urania a devenit senior trainer&consultant, mai apoi Training Manager al companiei AchieveGlobal, facilitând cursuri de Vânzări, Customer Service şi Leadership pentru clienţi provenind din industrii dintre cele mai diverse, începând cu farma, banking şi încheind cu telecom sau servicii. La începutul anului 2007, parteneriatul cu ROI Institute Inc. a făcut-o pe Urania “pionierul” implementării acestei metodologii în România.

Despre învăţare, basme şi fast forward

Îmi plac basmele, miturile, poveştile. În ultimii ani le asociez mai mult cu vacanţele şi week-end-urile de vară în care citesc la umbra unei umbrele de stuf : ) Probabil în ton cu vacanţa care începe pentru mine mâine, citesc zilele acestea o serie de basme fantastice. O jumătate din volumul II este dedicată educaţiei eroului principal. Încet, pagină cu pagină eroul creşte, ştie tot mai multe şi este tot mai înţelept.

Aproape în fiecare basm sau film-poveste există o bucată în care eroul îşi face ucenicia, învaţă, se pregăteşte pentru a se înfrunta cu obstacolul/încercarea final(ă). În filme de cele mai multe ori vedem un colaj de câteva minute în care timpul e dat pe fast forward, iar eroul se pregăteşte, citeşte, se poticneşte, cade, se ridică, exersează, e tot mai bun, stăpâneşte tot mai bine arta / sportul / meşteşugul / îndemânarea pentru care se pregăteşte.

Bucata asta pe fast forward crează cumva aparenţa a cât este de uşor. Şi poate de aceea nu avem răbdarea de a ne perfecţiona în ceva. E nevoie de timp pentru a învăţa şi pentru a putea mânui cu abilitate lucrurile pe care le-am învăţat. E nevoie să cădem, să ratăm, să greşim, să ne ridicăm, să vedem ce avem de învăţat din nereuşită, să continuăm să învăţăm. E nevoie să ne facem ucenicia.

Basmul, mitul, povestea acordă învăţării mai mult loc decât filmul. Poate pentru că în basm, ca şi în viaţă, nu prea există fast forward : ) Există construcţia fiecărei zile care se adaugă peste ziua anterioară, peste luna anterioară, peste anul anterior.

Oriunde ne-ar duce şi oricum ne-ar încerca viaţa, ceea ce ştim să facem nu ne poate lua nimeni. Putem oricând s-o luăm de la început şi să fim eroul propriei noastre poveşti.

Să aveţi o vacanţă de basm! Şi dacă învăţaţi ceva ce vreţi să împărtăşiţi, lăsaţi un semn mai jos.

Portret de trainer – Dan-Dragoş Joldeş

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

Nu a fost un ideal („ …cu mustaţă”) / un scop în viaţă, un obiectiv. S-a întâmplat. Era prin 1994…

Eram implicat, de prin ’91‚ în conducerea unei organizaţii neguvernamentale care se ocupa (ca şi acum) de educaţie civică şi promovarea drepturilor omului. Eu voluntar, lucrând împreună cu alţi voluntari, efervescenţa şi speranţele (de mai bine, mai bun şi mai frumos) momentului, oportunitatea („prietenii ştiu de ce”) de a putea participa la un program de Trainer of Trainers (există şi acum, după reţeta originală), experienţial, pentru adulţi (la copii nu merge – am încercat mai apoi). Am plecat acolo circumspect (în facultate evitasem cursurile de pedagogie – preferam planşeta de proiectare catedrei la care erai ca un gramofon). După prima fază am descoperit că are ceva interesant programul ăla. După a doua fază am fost „puţin luat”. După a treia fază am descoperit că îmi place ce mi se dezvăluia acolo, altfel decât îmi imaginasem vreodată şi că şi pot să fac acele „lucruri”. După a patra fază am descoperit că mai am încă multe de învăţat. Nu puteam s-o fac decât… căutând să fiu trainer (Formator acum) şi să mă bucur de lucrul în echipă (Sisif a fost singur). Încerc! O să reuşesc?

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

M-am bucurat de experienţa şi bunăvoinţa unor oameni deosebiţi. Veniţi de peste Atlantic, m-au învăţat că suntem la fel de Oameni – gândim şi simţim la fel, învăţăm la fel, trăim la fel … cu toate diferenţele culturale dintre noi(!). Chiar dacă Învăţarea – un Eveniment – poate avea şi laturi neplăcute, tocmai pe acelea ni le amintim cel mai bine (cum am învăţat să mergem pe bicicletă? cum am făcut prima oară cartofi prăjiţi? cum ne-am făcut înţeleasă prima dragoste?) spre folosul nostru prin, poate, disconfortul propriu. Uneori, a şti ceva (mai mult) poate fi o „povară”, aşa cum îţi este bidonul cu apă în deşert?. Am învăţat că trainer-ul nu are şi nu vinde soluţii (de „slăbit x kg. în y zile”). El oferă perspective sau… chei, ochelari, undiţe …

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

Poate că „a iubi” e prea mult spus, dar îmi  fac o foarte mare plăcere („psihorgasm”) momentele în care lucrez (învăţ şi învaţă!) cu oameni deschişi, care nu caută „reţete”, care îşi pun capul „la contribuţie”- cum se spune, care riscă şi care nu caută hibe Legilor lui Newton înainte să le înţeleagă, dar nici nu sunt gata să primească oarece mere în cap … dacă nu cumva îşi pun o cască de protecţie şi continuă aşa cum ştiu.

Ca trainer – nu eşti un gramofon. În training chiar că „totul e posibil”.

Înveţi şi înveţi(!). E o situaţie „win – win”!

Ce îţi place cel mai puţin?

Când întâlnesc indivizi care nu fac decât colecţie de certificate / atestate / cursuri pentru un CV cât mai contondent, doresc să fie leader-i de opinie, şi nu numai, cu orice preţ, şi … pe cei cu casca de protecţie.

Situaţiile în care: a doua zi după un eveniment de învăţare se aşteaptă rezultate majore imediate, neglijând nevoia de reflexie, de timp – resursa supremă (durează ceva de când „chemi” liftul şi până când te duce la „etajul” dorit).

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

E prea mult/ prea urât sau prea frumos – Nu pot!

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului

„Trainer-ul / Formatorul este Funcţionarul (Public) al Scopurilor şi Obiectivelor de Învăţare ale Participanţilor / Clienţilor / Beneficiarilor”.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

În ultimul timp activitatea mea s-a redus consistent. Chiar dacă mai citesc câte ceva nu cred că e suficient fără contactul cu realitatea / participanţii. Ăsta e catalizatorul!

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

Acum nu cred că fac efectiv ceva. Nu ştiu dacă aş putea face altceva decât Training of Trainers. Opiniile despre training sunt foarte diferite: ce consider eu că este, poate să însemne cu totul altceva pentru alţii, şi vice-versa.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

Introvertit fiind… iau o pauză, evaluez, mă gândesc la „another day” şi încerc să mă relaxez (după posibilităţi, „Coane Fănică”).

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

„Să îţi păstrezi curajul şi încrederea în a încerca!”

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

Aş vrea să nu fie!

Cine? Eu, conştient de propriile limite & capabilităţi; participanţii şi coechipierii, prin reacţiile / feedback-ul şi aşteptările lor.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

„Oare trainingul e o ocupaţie vocaţională sau pur-şi-simplu se învaţă şi se practică?” / Eşti actor sau recitator?

„Nu ştiu încă!”

De încheiere…

Iniţial am folosit un limbaj mai colocvial dar, având în vedere importanţa subiectului şi că cine ştie ce va face Diana cu scriptele mele – m-am autocenzurat. Dacă mai are cineva ceva ghilimele, să-mi dea şi mie – le-am terminat, Pliz!

—

Despre Dan

Pentru că Dan a fost, ca întotdeauna, modest în a povesti despre el, voi completa eu această rubrică.

Dan Dragoş Joldeş. 47 de ani din care 15 de experienţă în training (în principal programe de Training for Trainers şi Advanced Training for Trainers). A colaborat ca trainer sau facilitator (1994 – 2009) cu Opportunity Associates România, Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, UNICEF, Peace Corps, Institutul Român de Training.

Omul de la care am învăţat, direct şi indirect, enorm de multe lucruri despre training. De la faptul că a fi un trainer bun implică exerciţii ample de modestie şi etică, până la cum se face o procesare bună. De la faptul că responsabilitatea pentru învăţare e împărţită între trainer şi trainee, până la faptul că “a fi mama răniţilor” nu e un rol care îşi are locul în sala de training :)

Şi mai ales faptul că procesul/flow-ul şi procesarea sunt de bază. Fără ele, oricâte tips & tricks ai învăţa, eşti un “recitator”, nu un creator de cadru de învăţare. Mulţumesc!

Resurse post Laborator

Povesteam acum ceva vreme într-un post că o se se întâmple Laboratorul de educaţie non-formală. S-a întâmplat, iar pe blogul rononformal.wordpress.com au apărut descrieri şi resurse pentru următoarele metode:

  • Animatie stradală
  • Teatrul celor opresaţi
  • Biblioteca vie (aka Living library)
  • Photovoice
  • Teatru labirint
  • Walt Disney Strategy
  • Open Space Technology
  • Teatrul educaţional

Puteţi citi despre ele la http://rononformal.wordpress.com/metode/

Portret de trainer – Răzvan Ogîrcin

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

R.O. „Fiind băiet, păduri cutreieram…” Rectific, fiind student, organizaţii cutreieram… Una s-a numit AIESEC. Pe asta chiar am înfiinţat-o, împreună cu un prieten foarte bun (a ajuns trainer şi el, săracu’), prin 1991. În aceasta organizaţie fiind, am fost paraşutat într-o conferinţă internaţională, prin Austria parcă, la o temă care se chema… Train the trainers. Habar n-aveam ce înseamnă, cred că mă aşteptam la o experienţă sportivă. Dar experienţa a fost de altă natură şi a fost fascinantă. Aşa că am început să fac training fiind student, colegilor mei. Apoi am devenit un fel de antreprenor, am dezvoltat o companie şi nu am rezistat tentaţiei de a dezvolta şi un departament de training în companie, atunci când s-a ivit oportunitatea şi am prins curaj. Şi uite aşa….au trecut 18 ani !!!!! Acum sunt un….trainer bătrân, bătrân :) !

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

R.O. Nu ai spaţiu aici, ca să enumăr toate experienţele pozitive prin care am trecut. Câţiva traineri de excepţie din AIESEC, nici nu le mai ştiu numele. Colegi de la AIMS cu care am pornit împreună departamentul de training şi de la care am „furat” multe (vorba vine „furat”, că ei au fost generoşi şi mi le-au dăruit) cum este Marius Bălăşoiu. Un Master Trainer de excepţie de la Dale Carnegie, care m-a licenţiat pentru programele Carnegie şi care se numeşte David Green. Am avut bucuria să fiu prezent în sală la câteva traininguri cu Adrian Stanciu şi am umplut câteva caiete. Mai sus m-am referit strict la experienţa de trainer, dar am învăţat multe alte lucruri, de la mulţi alţi oameni despre management, comportamente, filozofie de viaţă. Aici pot numi în primul rând persoana care m-a „lansat la apa” şi cu care fac business împreună de peste 15 ani, Micki Perianu de la AIMS. Mă opresc că iţi epuizez spaţiul.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

R.O. Faptul că am ocazia să învăţ de la participanţi. Faptul că, uneori, pot influenta convingerile unor oameni şi că pot contribui la dezvoltarea lor. Faptul că fac schimb de energie pozitivă cu o sală în care găseşti frecvent oameni curioşi, deschişi la minte şi la suflet.

Ce îţi place cel mai puţin?

R.O. Că nu sunt întotdeauna suficient de eficace în confruntarea dură (care apare uneori în sala de training) cu autosuficienţa, cu blazarea, cu sarcasmul, „băşcălia” tradiţională, atoateştiutoare, cu ignoranţa şi cinismul aferent ei, uneori.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

R.O. După atâţia ani, am început să le uit, au fost multe. Probabil că cele mai puternice experienţe au fost cele în care am fost „întâmpinat” de un grup ostil de participanţi, încrâncenat, acid, agresiv (noi ii mai numim uneori „participanţi ostatici” aduşi cu arcanul la training) şi după două zile ne-am despărţit cu strângeri de mână, cu zâmbete calde şi mulţumiri autentice pentru o experienţă de învăţare (şi de viaţă) îmbogăţitoare (reciproc). E greu, dar din fericire ţi se mai întâmplă şi asemenea miracole. Mie mi s-au întâmplat câteva şi sunt recunoscător pentru ele.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

R.O. Integritate. Integritatea expertizei de exemplu. Propune oamenilor idei şi soluţii doar dacă ai „dormit” suficient pe ele, ai expertiză zdravăna, ai trecut prin multe, ai reflectat şi studiat suficient. Apoi onestitatea, decenţa, smerenia, cuviinţa de a-i lăsa pe oameni să aleagă. Soluţia care a funcţionat pentru tine nu e neapărat cea care funcţionează pentru ei. Tu poţi „lumina” un pic drumul, mai înlături din neguri şi anxietăţi, dar drumul şi mai ales ce e la capătul drumului, le aparţine lor. Asta cred că eşti, în calitate de trainer, un „luminator” de profesie, ţii sus o torţă ca oamenii să vadă mai bine calea. Calea lor.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

R.O. Mă mai duc la traininguri, în calitate de participant. Prea rar, din păcate. Citesc. Prea puţin, după gustul meu. Livrez training şi învăţ enorm de la unii participanţi. Asta fac des. Conduc o firma şi fac suficiente erori de management cât să am ce povesti în traininguri. Cresc doi copii (ai mei) şi mă lovesc zilnic de limitele mele de trainer şi de coach. Acolo să vezi provocări! Discut cu oamenii. Uneori discut cu mine. Să mai zic?

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

R.O. Din când în când câte un „Train the trainers”. Îmi mai bat la cap colegii mai tineri din firmă. Mai dau prin AIESEC, mai punem la cale cate un training pentru studenţi. Cam atât, din păcate. Puţin.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

R.O. Dacă am avut parte de o zi excelentă de training, cu oameni frumoşi, cu energie pozitivă, ies din training cu bateriile de 10 ori mai încărcate decât la intrare. Nu trebuie să mai încarc nimic, sunt “supraîncărcat”. Uneori grupa e atât de ok că simt că am putea sta în training şi o săptămâna fără pauză. În situaţiile acestea, lucrul pe care îl pot face e să mă rog şi să fiu recunoscător pentru o experienţă îmbogăţitoare. Dacă e o zi proastă, încerc să văd ce pot învăţa din ea. Şi pun ceva Dream Theater, Pain of Salvation sau Porcupine Tree dat la maxim, să exorcizez “agresivitatea” care-mi colcăie atunci prin vene. Furia trece. Rămâne lecţia.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

R.O. Să judec mai puţin oamenii, să ascult mai mult şi mai bine, să încerc să am o viziune mai curajoasă, chiar dacă presupune şi riscuri mai mari, să aloc mai mult timp trainingului 1 la 1 cu oamenii importanţi din viaţa şi cariera mea.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

R.O. Nu cred că e o etapă, cred ca într-o formă sau alta, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, voi face asta în permanenţă. Încerc să completez “intervenţia” mea în a lumina calea oamenilor către dezvoltarea şi împlinirea lor şi prin programe de coaching, în care cred foarte mult, se pot desăvârşi multe lucruri începute timid în sala de training.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

R.O. Dacă mă provoci iată: Cum putem genera un program de training de o eficacitate monstruoasă, care să conducă la o creştere incredibilă a gradului de responsabilitate al concetăţenilor noştri?

Răspuns: vai mie, habar n-am, habar n-am. Dar vă daţi seama ce ar ieşi dacă l-am inventa, daca ar merge şi daca am începe să îl livrăm cu toţii, începând din Piaţa Victoriei (mai ales) către…orizont? Eu l-as livra gratuit, 24 din 24, 7 din 7, fro …..30 de ani.

De încheiere…

R.O. În Banat zicem, habar n-am de ce, „ciao”.

—

Răzvan Ogîrcin, 39 de ani, timişorean, consultant la AIMS Timişoara de 15 ani, trainer mai… de demult, de ceva vreme şi trainer licenţiat pe programele Dale Carnegie. Multiple diplome, calificări şi titluri, atât de importante încât nu le mai ţin minte absolut deloc. Dar vă asigur că „dau” foarte bine!

Sănătoşi să fim :) !

Crezi că poţi mai bine de atât?

E întrebarea pe care o punea Michael Jackson oamenilor cu care lucra, atunci când aceştia veneau cu ultima formă a ceea ce lucraseră. “Crezi că poţi mai bine de atât?”

E o întrebare îndrăzneaţă, neliniştitoare şi care te provoacă să dai ce ai mai bun în tine. E antidotul lui “las’ că merge şi aşa”.

Şi este, într-o formă sau alta, regăsită în toate cărţile de dezvoltare persoanală, succes, vânzări, management, leadership etc. Probabil că aţi auzit la training sau aţi citit pe undeva una sau mai multe din expresiile: Dă 110%. Dă valoare adăugată. Fii cel mai bun în ceea ce faci.

Prietena şi colega mea Letiţia, povestindu-mi despre obiceiul lui Michael, mi-a ridicat la fileu o altă întrebare. De câte ori ne punem întrebarea “Crezi că poţi mai bine de atât?” atunci când terminăm de făcut ceva? De câte ori putem spune cu mâna pe inimă “Da, am dat din mine tot ce am putut mai bine”?. Ar trebui de fiecare dată.

Cum ar fi să ne introducem în agendă, ultimul punct pe ordinea de zi răspunsul la întrebarea asta?

Ce legătură are cu formarea? Cred că o componentă esenţială în a face tot ce poţi mai bine este să fii tot mai bun în ceea ce faci. Indiferent ce faci. Şi aici intervine formarea. În interviul de zilele trecute Andy Szekely povesteşte că în primii ani mergea la training minim 30 de zile pe an. Jefrey Gitomer spune în filosofia lui de business “ I strive to be the best at what I love to do” (Mă străduiesc să fiu cel mai bun în ceea ce iubesc să fac ). Tom Peters povesteşte într-un articol cu poveţe pentru depăşirea crizei că e esenţial să “raise to the sky the standards of excellence by which you evaluate your own performance.” (ridici până la cer standardele de excelenţă prin care îţi evaluezi propria performanţă).

Putem să facem mai mult decît facem? E ceva ce putem învăţa, din orice sursă, astfel încât să facem mai bine ceea ce facem? O întrebare pentru fiecare zi şi pentru fiecare plan de învăţare făcut.

Să avem parte de experienţe faine de învăţare !

Portret de trainer – Andy Szekely

Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

A.S. Din frustrare. Eram contabil, nu îmi plăcea deloc ceea ce făceam şi la un moment dat am descoperit la un curs de Management, la masterat, câteva strategii de negociere în afaceri care mi-au deschis apetitul pentru psihologia aplicată în business.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

A.S. Din traduceri !

Am început ca organizator de evenimente de training cu specialişti străini. Traduceam pentru fiecare în parte, fiind împreună pe scenă. E o experienţă de învăţare foarte puternică, pentru că repeţi ce a spus trainerul şi faci cam aceleaşi gesturi. Mare parte din ceea ce înveţi astfel intră direct în competenţa inconştientă, adică devine automatism.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

A.S. Că învăţ mereu şi că există o fereastră de oportunitate să contribui în a schimba literalmente cursul vieţii unui om. Asta nu e un clişeu, ci o convingere profundă pe care o am. Uneori, un singur cuvânt spus la momentul oportun poate reconfigura întregul sistem de convingeri al unui om (tocmai pentru că acel om era pregătit să facă schimbarea). Aceste fenomene AHA sunt fascinante în esenţă, pentru că sunt vizibile… aproape palpabile…

Ce îţi place cel mai puţin?

A.S. Să lucrez cu PowerPoint.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

A.S. Un manager mi-a cerut să îi detaliez minut cu minut ce voi face, iar apoi a stat în sală şi m-a urmărit ca un poliţist să respect programul. Nu ştiam că va fi în sală. A pus inutil presiune pe mine şi asta a dăunat dinamicii de grup.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

A.S. Hmmm… etica e în om, nu în COD.

Pentru mine, etic este să respect ritmul de creştere al celorlalţi şi sistemul lor de valori. Pentru asta am nevoie să le ştiu, deci să fiu atent.

În plus, e importantă Expertiza, Contribuţia, Flexibilitatea şi mai presus de orice Libertatea mea şi a cursanţilor de a fi noi înşine.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

A.S. Training !

După o vreme, mersul la cursuri devine mai puţin important

Obişnuiam să fac minim 30 de zile de training pe an pentru formarea mea, ca participant.

Acum învăţ mai mult din practică şi citesc.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

A.S. Trainer and Speaker BOOT Camp

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

A.S. Mă plimb singur şi meditez. Am nevoie să “descarc” din intensitatea unei zile de acceptare/dăruire.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

A.S. Să mă angajez 6 luni în vânzări înainte să studiez psihologie.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

A.S. E un mijloc de expresie. Nu cred că mă voi plictisi vreodată să daruiesc grupurilor de oameni inspiraţie, motivaţie şi informaţie. Dar nu e singurul. Trainingul e un mijloc. Misiunea mea nu e să fac training, ci să creez contexte de învăţare accelerată.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

A.S. Bună provocare !

Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta ?

Să îi inspir pe oameni să îşi trăiască la maximum potenţialul şi visele.

Dar am şi eu o întrebare pentru tine: “Ai pus o întrebare bună azi ?”

—

Despre Andy:

Andy Szekely este trainer, autor, coach şi public speaker, cu experienţă de peste 11 ani în training şi organizare de evenimente. A folosit extensiv uneltele LAB Profile pentru livrarea de traininguri de vânzări, persuasiune şi coaching.

Andy este trainer specialist în persuasiune şi tehnici de influentare şi detine în România licenţele pentru programele de training:

  • Psychology of Persuasion (SUA, 2004)
  • Language and Behavior Profile – LAB Profile (Canada, 2005)
  • Influencing with Integrity (SUA, 2006)

Ca antreprenor, Andy conduce grupul de firme AS şi este membru fondator al Fundaţiei Alpha Leadership prin care oferă servicii de training, coaching şi consultanţă pentru organizaţii şi întreprinzători.

Ca NLP Master Practitioner şi Trainer cu dublă formare (2003 şi 2006), Andy susţine programe pentru dezvoltarea personală şi profesională, sub formă de seminarii deschise sau training pentru companii.

Portret de trainer

La început a fost ideea de a face o serie numită Portret de trainer – interviuri cu oameni din training despre care credem că au ceva valoros de spus despre profesie.

Mulţumiri celor care au contribuit pentru ca ideea să prindă formă: Dan, Andre, Codru, Radu, Florin.

Aceleaşi întrebări, repondenţi diferiţi, dar cu experienţă în şi pasiune pentru training

Spor la citit şi Enjoy!

Resurse: Design and deliver training – Essay by Mia Dragostin

Mulţumiri lui Codru pentru semnalarea blogului Disertaţii şi eseuri – Muza ta academică. Între resursele publicate am găsit una în domeniul training – Design and deliver training de Mia Dragostin.

“In this paper I explore the literature related to the training strategy employed by small firms, and identify the main theories and methodology used for designing and delivering a training strategy in a small firm. This paper will identify the rationale, the business strategic decisions made when a need for training appears. This will be analyzed from two perspectives: the perspective of the firm’s management and the second one regarding the external trainer’s approach to training. We conclude that for small companies the training relates mainly to operational realities and requires a customized approach, oriented towards solving specific problems.”

Continuarea o puteţi citi la http://disertatiisieseuri.blogspot.com/2009/02/design-and-deliver-training-essay-by.html

Design and Deliver Training de Mia Dragostin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Fără Opere Derivate 3.0 România.

Ce am învăţat în weekend

Uneori ca trainer / facilitator / coach / “suport şi creator de cadru pentru învăţare” înveţi la rândul tău lucruri foarte faine de la participanţi.

Mulţumesc Monicăi pentru că a scris vorbele de mai jos:

Mai presus decât cei care nu ştiu, sunt cei care ŞTIU;
Mai presus decât cei care ştiu, sunt cei care AFLĂ;
Mai presus decât cei care află, sunt cei care CITESC;
Mai presus decât cei care citesc, sunt cei care ÎNVAŢĂ;
Mai presus decât cei care învaţă, sunt cei care APLICĂ;
Mai presus decât cei care aplică, sunt cei care ÎNŢELEG!

YouTube EDU – portal educaţional

Google a lansat pe 26 martie 2009 YouTube EDU, un portal educaţional care cuprinde resurse video (cursuri, conferinţe, seminarii, prezentări, evenimente etc.) postate de peste 140 de universităţi şi colegii, printre care MIT, Stanford, UC Berkeley, UCLA, Yale şi Harvard.

Proiectul este unul voluntar, realizat de angajaţii Google, în deja celebrul 20% din timp alocat unor proiecte speciale/personale.

Am făcut un test de căutare după câteva cuvinte şi expresii relevante pentru training:

  • Leadership – 497 rezultate
  • Management – 953 rezultate
  • Project management – 78 rezultate
  • Entrepreneurship – 105 rezultate


Adresa portalului: http://www.youtube.com/edu

Ce facem după training?

De multe ori după un training suntem foarte entuziasmaţi de anumite lucruri pe care le învăţăm, dar cel puţin o parte din ele nu le aplicăm niciodată şi …le uităm. De ce nu le aplicăm, deşi ni s-a părut că ne vor ajuta în munca sau în relaţiile noastre? Poate să fie faptul că familia noastră sau colegii de la birou nu au fost la acelaşi training sau că ni se pare că e dificil de aplicat ceva nou în timp ce telefoanele sună, emailurile curg şi agenda se umple.

Câteva soluţii la îndemână, de aplicat singur sau cu ajutorul altor persoane:

Furnizorul/trainerul – un număr tot mai mare de furnizori dezvoltă instrumente post training – resurse, buletine informative, bloguri, liste de discuţii, un număr de ore de consultanţă sau de coaching. Informaţi-vă ce astfel de instrumente are furnizorul şi utilizaţi-le în măsura în care vi se par folositoare (înscrieţi-vă, abonaţi-vă, programaţi o întâlnire pentru consultanţă sau coaching etc.)

Un coleg/o colegă de curs – puteţi să vă susţineţi/monitorizaţi reciproc o perioadă, să împărtăşiţi din experienţa de aplicare.

Alte persoane/entităţi preocupate de subiect – poate o comunitate de practică, poate o persoană preocupată de domeniu, poate o listă de discuţii sau un blog/site de specialitate unde puteţi schimba experienţe.

Colegii de birou sau prietenii/familia – în funcţie de domeniu (dezvoltare profesională sau personală), cereţi sprijinul unui coleg, unui prieten sau unui membru al familiei. Aplicaţi sau împărtăşiţi cu ei ce aţi învăţat – e una dintre cele mai puternice metode de fixare a informaţiei.

De unul singur – propuneţi-vă să aplicaţi de un anumit număr de ori ceea ce vi s-a părut util şi folosiţi un sistem de amintire – remindere în telefon, alerte în poşta electronică sau în Google Calendar, agendă etc.

Indiferent cum, dacă vi s-a părut folositor în training, puneţi în practică după training. De ce? Pentru că marele scop al educaţiei nu este ştiinţa, ci acţiunea (Herbert Spencer)

Resurse: “Manage, Click, Learn!”

ManageTrainLearn editează în fiecare an o colecţie cu cele mai utile resurse online pentru învăţare în domeniul managementului.

Anuarul “Manage, Click, Learn!” cuprinde 100 de site-uri resursă în domenii precum: training, aplicaţii pentru training, management, managementul resurselor umane, managementul timpului, învăţare accelerată, leadership, antreprenoriat, branding, managementul schimbării, negociere etc.

Este o resursă opensource, poate fi împărtăşită, dar nu poate fi modificată sau folosită în scop commercial fără acordul deţinătorului dreptului de autor.

“Manage, Click, Learn!” 2008 poate fi descărcat mai jos sau creând un cont pe site-ul ManageTrainLearn

Descărcare broşură .pdf – Manage, Click, Learn

Mulţumiri lui Ion pentru semnalare!