Îmi plac basmele, miturile, poveştile. În ultimii ani le asociez mai mult cu vacanţele şi week-end-urile de vară în care citesc la umbra unei umbrele de stuf : ) Probabil în ton cu vacanţa care începe pentru mine mâine, citesc zilele acestea o serie de basme fantastice. O jumătate din volumul II este dedicată educaţiei eroului principal. Încet, pagină cu pagină eroul creşte, ştie tot mai multe şi este tot mai înţelept.

Aproape în fiecare basm sau film-poveste există o bucată în care eroul îşi face ucenicia, învaţă, se pregăteşte pentru a se înfrunta cu obstacolul/încercarea final(ă). În filme de cele mai multe ori vedem un colaj de câteva minute în care timpul e dat pe fast forward, iar eroul se pregăteşte, citeşte, se poticneşte, cade, se ridică, exersează, e tot mai bun, stăpâneşte tot mai bine arta / sportul / meşteşugul / îndemânarea pentru care se pregăteşte.

Bucata asta pe fast forward crează cumva aparenţa a cât este de uşor. Şi poate de aceea nu avem răbdarea de a ne perfecţiona în ceva. E nevoie de timp pentru a învăţa şi pentru a putea mânui cu abilitate lucrurile pe care le-am învăţat. E nevoie să cădem, să ratăm, să greşim, să ne ridicăm, să vedem ce avem de învăţat din nereuşită, să continuăm să învăţăm. E nevoie să ne facem ucenicia.

Basmul, mitul, povestea acordă învăţării mai mult loc decât filmul. Poate pentru că în basm, ca şi în viaţă, nu prea există fast forward : ) Există construcţia fiecărei zile care se adaugă peste ziua anterioară, peste luna anterioară, peste anul anterior.

Oriunde ne-ar duce şi oricum ne-ar încerca viaţa, ceea ce ştim să facem nu ne poate lua nimeni. Putem oricând s-o luăm de la început şi să fim eroul propriei noastre poveşti.

Să aveţi o vacanţă de basm! Şi dacă învăţaţi ceva ce vreţi să împărtăşiţi, lăsaţi un semn mai jos.