Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

R.O. „Fiind băiet, păduri cutreieram…” Rectific, fiind student, organizaţii cutreieram… Una s-a numit AIESEC. Pe asta chiar am înfiinţat-o, împreună cu un prieten foarte bun (a ajuns trainer şi el, săracu’), prin 1991. În aceasta organizaţie fiind, am fost paraşutat într-o conferinţă internaţională, prin Austria parcă, la o temă care se chema… Train the trainers. Habar n-aveam ce înseamnă, cred că mă aşteptam la o experienţă sportivă. Dar experienţa a fost de altă natură şi a fost fascinantă. Aşa că am început să fac training fiind student, colegilor mei. Apoi am devenit un fel de antreprenor, am dezvoltat o companie şi nu am rezistat tentaţiei de a dezvolta şi un departament de training în companie, atunci când s-a ivit oportunitatea şi am prins curaj. Şi uite aşa….au trecut 18 ani !!!!! Acum sunt un….trainer bătrân, bătrân !

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

R.O. Nu ai spaţiu aici, ca să enumăr toate experienţele pozitive prin care am trecut. Câţiva traineri de excepţie din AIESEC, nici nu le mai ştiu numele. Colegi de la AIMS cu care am pornit împreună departamentul de training şi de la care am „furat” multe (vorba vine „furat”, că ei au fost generoşi şi mi le-au dăruit) cum este Marius Bălăşoiu. Un Master Trainer de excepţie de la Dale Carnegie, care m-a licenţiat pentru programele Carnegie şi care se numeşte David Green. Am avut bucuria să fiu prezent în sală la câteva traininguri cu Adrian Stanciu şi am umplut câteva caiete. Mai sus m-am referit strict la experienţa de trainer, dar am învăţat multe alte lucruri, de la mulţi alţi oameni despre management, comportamente, filozofie de viaţă. Aici pot numi în primul rând persoana care m-a „lansat la apa” şi cu care fac business împreună de peste 15 ani, Micki Perianu de la AIMS. Mă opresc că iţi epuizez spaţiul.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

R.O. Faptul că am ocazia să învăţ de la participanţi. Faptul că, uneori, pot influenta convingerile unor oameni şi că pot contribui la dezvoltarea lor. Faptul că fac schimb de energie pozitivă cu o sală în care găseşti frecvent oameni curioşi, deschişi la minte şi la suflet.

Ce îţi place cel mai puţin?

R.O. Că nu sunt întotdeauna suficient de eficace în confruntarea dură (care apare uneori în sala de training) cu autosuficienţa, cu blazarea, cu sarcasmul, „băşcălia” tradiţională, atoateştiutoare, cu ignoranţa şi cinismul aferent ei, uneori.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

R.O. După atâţia ani, am început să le uit, au fost multe. Probabil că cele mai puternice experienţe au fost cele în care am fost „întâmpinat” de un grup ostil de participanţi, încrâncenat, acid, agresiv (noi ii mai numim uneori „participanţi ostatici” aduşi cu arcanul la training) şi după două zile ne-am despărţit cu strângeri de mână, cu zâmbete calde şi mulţumiri autentice pentru o experienţă de învăţare (şi de viaţă) îmbogăţitoare (reciproc). E greu, dar din fericire ţi se mai întâmplă şi asemenea miracole. Mie mi s-au întâmplat câteva şi sunt recunoscător pentru ele.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

R.O. Integritate. Integritatea expertizei de exemplu. Propune oamenilor idei şi soluţii doar dacă ai „dormit” suficient pe ele, ai expertiză zdravăna, ai trecut prin multe, ai reflectat şi studiat suficient. Apoi onestitatea, decenţa, smerenia, cuviinţa de a-i lăsa pe oameni să aleagă. Soluţia care a funcţionat pentru tine nu e neapărat cea care funcţionează pentru ei. Tu poţi „lumina” un pic drumul, mai înlături din neguri şi anxietăţi, dar drumul şi mai ales ce e la capătul drumului, le aparţine lor. Asta cred că eşti, în calitate de trainer, un „luminator” de profesie, ţii sus o torţă ca oamenii să vadă mai bine calea. Calea lor.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

R.O. Mă mai duc la traininguri, în calitate de participant. Prea rar, din păcate. Citesc. Prea puţin, după gustul meu. Livrez training şi învăţ enorm de la unii participanţi. Asta fac des. Conduc o firma şi fac suficiente erori de management cât să am ce povesti în traininguri. Cresc doi copii (ai mei) şi mă lovesc zilnic de limitele mele de trainer şi de coach. Acolo să vezi provocări! Discut cu oamenii. Uneori discut cu mine. Să mai zic?

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

R.O. Din când în când câte un „Train the trainers”. Îmi mai bat la cap colegii mai tineri din firmă. Mai dau prin AIESEC, mai punem la cale cate un training pentru studenţi. Cam atât, din păcate. Puţin.

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

R.O. Dacă am avut parte de o zi excelentă de training, cu oameni frumoşi, cu energie pozitivă, ies din training cu bateriile de 10 ori mai încărcate decât la intrare. Nu trebuie să mai încarc nimic, sunt “supraîncărcat”. Uneori grupa e atât de ok că simt că am putea sta în training şi o săptămâna fără pauză. În situaţiile acestea, lucrul pe care îl pot face e să mă rog şi să fiu recunoscător pentru o experienţă îmbogăţitoare. Dacă e o zi proastă, încerc să văd ce pot învăţa din ea. Şi pun ceva Dream Theater, Pain of Salvation sau Porcupine Tree dat la maxim, să exorcizez “agresivitatea” care-mi colcăie atunci prin vene. Furia trece. Rămâne lecţia.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

R.O. Să judec mai puţin oamenii, să ascult mai mult şi mai bine, să încerc să am o viziune mai curajoasă, chiar dacă presupune şi riscuri mai mari, să aloc mai mult timp trainingului 1 la 1 cu oamenii importanţi din viaţa şi cariera mea.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

R.O. Nu cred că e o etapă, cred ca într-o formă sau alta, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, voi face asta în permanenţă. Încerc să completez “intervenţia” mea în a lumina calea oamenilor către dezvoltarea şi împlinirea lor şi prin programe de coaching, în care cred foarte mult, se pot desăvârşi multe lucruri începute timid în sala de training.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

R.O. Dacă mă provoci iată: Cum putem genera un program de training de o eficacitate monstruoasă, care să conducă la o creştere incredibilă a gradului de responsabilitate al concetăţenilor noştri?

Răspuns: vai mie, habar n-am, habar n-am. Dar vă daţi seama ce ar ieşi dacă l-am inventa, daca ar merge şi daca am începe să îl livrăm cu toţii, începând din Piaţa Victoriei (mai ales) către…orizont? Eu l-as livra gratuit, 24 din 24, 7 din 7, fro …..30 de ani.

De încheiere…

R.O. În Banat zicem, habar n-am de ce, „ciao”.

—

Răzvan Ogîrcin, 39 de ani, timişorean, consultant la AIMS Timişoara de 15 ani, trainer mai… de demult, de ceva vreme şi trainer licenţiat pe programele Dale Carnegie. Multiple diplome, calificări şi titluri, atât de importante încât nu le mai ţin minte absolut deloc. Dar vă asigur că „dau” foarte bine!

Sănătoşi să fim !