Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?

A.S. Din frustrare. Eram contabil, nu îmi plăcea deloc ceea ce făceam şi la un moment dat am descoperit la un curs de Management, la masterat, câteva strategii de negociere în afaceri care mi-au deschis apetitul pentru psihologia aplicată în business.

De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?

A.S. Din traduceri !

Am început ca organizator de evenimente de training cu specialişti străini. Traduceam pentru fiecare în parte, fiind împreună pe scenă. E o experienţă de învăţare foarte puternică, pentru că repeţi ce a spus trainerul şi faci cam aceleaşi gesturi. Mare parte din ceea ce înveţi astfel intră direct în competenţa inconştientă, adică devine automatism.

Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?

A.S. Că învăţ mereu şi că există o fereastră de oportunitate să contribui în a schimba literalmente cursul vieţii unui om. Asta nu e un clişeu, ci o convingere profundă pe care o am. Uneori, un singur cuvânt spus la momentul oportun poate reconfigura întregul sistem de convingeri al unui om (tocmai pentru că acel om era pregătit să facă schimbarea). Aceste fenomene AHA sunt fascinante în esenţă, pentru că sunt vizibile… aproape palpabile…

Ce îţi place cel mai puţin?

A.S. Să lucrez cu PowerPoint.

Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training

A.S. Un manager mi-a cerut să îi detaliez minut cu minut ce voi face, iar apoi a stat în sală şi m-a urmărit ca un poliţist să respect programul. Nu ştiam că va fi în sală. A pus inutil presiune pe mine şi asta a dăunat dinamicii de grup.

Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului?

A.S. Hmmm… etica e în om, nu în COD.

Pentru mine, etic este să respect ritmul de creştere al celorlalţi şi sistemul lor de valori. Pentru asta am nevoie să le ştiu, deci să fiu atent.

În plus, e importantă Expertiza, Contribuţia, Flexibilitatea şi mai presus de orice Libertatea mea şi a cursanţilor de a fi noi înşine.

Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?

A.S. Training !

După o vreme, mersul la cursuri devine mai puţin important

Obişnuiam să fac minim 30 de zile de training pe an pentru formarea mea, ca participant.

Acum învăţ mai mult din practică şi citesc.

Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?

A.S. Trainer and Speaker BOOT Camp

Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?

A.S. Mă plimb singur şi meditez. Am nevoie să “descarc” din intensitatea unei zile de acceptare/dăruire.

Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?

A.S. Să mă angajez 6 luni în vânzări înainte să studiez psihologie.

E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?

A.S. E un mijloc de expresie. Nu cred că mă voi plictisi vreodată să daruiesc grupurilor de oameni inspiraţie, motivaţie şi informaţie. Dar nu e singurul. Trainingul e un mijloc. Misiunea mea nu e să fac training, ci să creez contexte de învăţare accelerată.

Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.

A.S. Bună provocare !

Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta ?

Să îi inspir pe oameni să îşi trăiască la maximum potenţialul şi visele.

Dar am şi eu o întrebare pentru tine: “Ai pus o întrebare bună azi ?”

Despre Andy:

Andy Szekely este trainer, autor, coach şi public speaker, cu experienţă de peste 11 ani în training şi organizare de evenimente. A folosit extensiv uneltele LAB Profile pentru livrarea de traininguri de vânzări, persuasiune şi coaching.

Andy este trainer specialist în persuasiune şi tehnici de influentare şi detine în România licenţele pentru programele de training:

  • Psychology of Persuasion (SUA, 2004)
  • Language and Behavior Profile – LAB Profile (Canada, 2005)
  • Influencing with Integrity (SUA, 2006)

Ca antreprenor, Andy conduce grupul de firme AS şi este membru fondator al Fundaţiei Alpha Leadership prin care oferă servicii de training, coaching şi consultanţă pentru organizaţii şi întreprinzători.

Ca NLP Master Practitioner şi Trainer cu dublă formare (2003 şi 2006), Andy susţine programe pentru dezvoltarea personală şi profesională, sub formă de seminarii deschise sau training pentru companii.

Tagged on:             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *