Cum ai descoperit trainingul? Cum ai ajuns să fii trainer?
Nu a fost un ideal („ …cu mustaţă”) / un scop în viaţă, un obiectiv. S-a întâmplat. Era prin 1994…
Eram implicat, de prin ’91‚ în conducerea unei organizaţii neguvernamentale care se ocupa (ca şi acum) de educaţie civică şi promovarea drepturilor omului. Eu voluntar, lucrând împreună cu alţi voluntari, efervescenţa şi speranţele (de mai bine, mai bun şi mai frumos) momentului, oportunitatea („prietenii ştiu de ce”) de a putea participa la un program de Trainer of Trainers (există şi acum, după reţeta originală), experienţial, pentru adulţi (la copii nu merge – am încercat mai apoi). Am plecat acolo circumspect (în facultate evitasem cursurile de pedagogie – preferam planşeta de proiectare catedrei la care erai ca un gramofon). După prima fază am descoperit că are ceva interesant programul ăla. După a doua fază am fost „puţin luat”. După a treia fază am descoperit că îmi place ce mi se dezvăluia acolo, altfel decât îmi imaginasem vreodată şi că şi pot să fac acele „lucruri”. După a patra fază am descoperit că mai am încă multe de învăţat. Nu puteam s-o fac decât… căutând să fiu trainer (Formator acum) şi să mă bucur de lucrul în echipă (Sisif a fost singur). Încerc! O să reuşesc?
De unde/cum ai învăţat cele mai multe lucruri despre training (indiferent că e un mentor, un trainer, o carte, un forum etc.)?
M-am bucurat de experienţa şi bunăvoinţa unor oameni deosebiţi. Veniţi de peste Atlantic, m-au învăţat că suntem la fel de Oameni – gândim şi simţim la fel, învăţăm la fel, trăim la fel … cu toate diferenţele culturale dintre noi(!). Chiar dacă Învăţarea – un Eveniment – poate avea şi laturi neplăcute, tocmai pe acelea ni le amintim cel mai bine (cum am învăţat să mergem pe bicicletă? cum am făcut prima oară cartofi prăjiţi? cum ne-am făcut înţeleasă prima dragoste?) spre folosul nostru prin, poate, disconfortul propriu. Uneori, a şti ceva (mai mult) poate fi o „povară”, aşa cum îţi este bidonul cu apă în deşert?. Am învăţat că trainer-ul nu are şi nu vinde soluţii (de „slăbit x kg. în y zile”). El oferă perspective sau… chei, ochelari, undiţe …
Ce iubeşti cel mai mult la meseria asta?
Poate că „a iubi” e prea mult spus, dar îmi fac o foarte mare plăcere („psihorgasm”) momentele în care lucrez (învăţ şi învaţă!) cu oameni deschişi, care nu caută „reţete”, care îşi pun capul „la contribuţie”- cum se spune, care riscă şi care nu caută hibe Legilor lui Newton înainte să le înţeleagă, dar nici nu sunt gata să primească oarece mere în cap … dacă nu cumva îşi pun o cască de protecţie şi continuă aşa cum ştiu.
Ca trainer – nu eşti un gramofon. În training chiar că „totul e posibil”.
Înveţi şi înveţi(!). E o situaţie „win – win”!
Ce îţi place cel mai puţin?
Când întâlnesc indivizi care nu fac decât colecţie de certificate / atestate / cursuri pentru un CV cât mai contondent, doresc să fie leader-i de opinie, şi nu numai, cu orice preţ, şi … pe cei cu casca de protecţie.
Situaţiile în care: a doua zi după un eveniment de învăţare se aşteaptă rezultate majore imediate, neglijând nevoia de reflexie, de timp – resursa supremă (durează ceva de când „chemi” liftul şi până când te duce la „etajul” dorit).
Povesteşte-ne despre o situaţie dificilă/provocatoare întâlnită în training
E prea mult/ prea urât sau prea frumos – Nu pot!
Ce ai introduce într-un cod etic al trainerului
„Trainer-ul / Formatorul este Funcţionarul (Public) al Scopurilor şi Obiectivelor de Învăţare ale Participanţilor / Clienţilor / Beneficiarilor”.
Ce faci pentru dezvoltarea ta ca trainer?
În ultimul timp activitatea mea s-a redus consistent. Chiar dacă mai citesc câte ceva nu cred că e suficient fără contactul cu realitatea / participanţii. Ăsta e catalizatorul!
Ce faci pentru dezvoltarea altor traineri şi/sau a profesiei?
Acum nu cred că fac efectiv ceva. Nu ştiu dacă aş putea face altceva decât Training of Trainers. Opiniile despre training sunt foarte diferite: ce consider eu că este, poate să însemne cu totul altceva pentru alţii, şi vice-versa.
Ce faci după o zi de training ca să-ţi încarci bateriile?
Introvertit fiind… iau o pauză, evaluez, mă gândesc la „another day” şi încerc să mă relaxez (după posibilităţi, „Coane Fănică”).
Cu tot ce ştii acum, dacă te-ai putea întâlni cu tine la început de drum, ce sfat ţi-ai da?
„Să îţi păstrezi curajul şi încrederea în a încerca!”
E trainingul o etapă în viaţa ta? Ce şi cine-ţi poate spune “gata! s-a terminat etapa asta”?
Aş vrea să nu fie!
Cine? Eu, conştient de propriile limite & capabilităţi; participanţii şi coechipierii, prin reacţiile / feedback-ul şi aşteptările lor.
Pune tu o întrebare. Şi răspunde la ea.
„Oare trainingul e o ocupaţie vocaţională sau pur-şi-simplu se învaţă şi se practică?” / Eşti actor sau recitator?
„Nu ştiu încă!”
De încheiere…
Iniţial am folosit un limbaj mai colocvial dar, având în vedere importanţa subiectului şi că cine ştie ce va face Diana cu scriptele mele – m-am autocenzurat. Dacă mai are cineva ceva ghilimele, să-mi dea şi mie – le-am terminat, Pliz!
—
Despre Dan
Pentru că Dan a fost, ca întotdeauna, modest în a povesti despre el, voi completa eu această rubrică.
Dan Dragoş Joldeş. 47 de ani din care 15 de experienţă în training (în principal programe de Training for Trainers şi Advanced Training for Trainers). A colaborat ca trainer sau facilitator (1994 – 2009) cu Opportunity Associates România, Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, UNICEF, Peace Corps, Institutul Român de Training.
Omul de la care am învăţat, direct şi indirect, enorm de multe lucruri despre training. De la faptul că a fi un trainer bun implică exerciţii ample de modestie şi etică, până la cum se face o procesare bună. De la faptul că responsabilitatea pentru învăţare e împărţită între trainer şi trainee, până la faptul că “a fi mama răniţilor” nu e un rol care îşi are locul în sala de training 
Şi mai ales faptul că procesul/flow-ul şi procesarea sunt de bază. Fără ele, oricâte tips & tricks ai învăţa, eşti un “recitator”, nu un creator de cadru de învăţare. Mulţumesc!