În învățare și în performanță iubim două locuri: începutul și sfârșitul

Începutul. Ah, începutul! Începutul are entuziasm, inocență, promisiuni, speranță, naivitate. Are sclipire, oameni care te încurajează și bucuria pe care o ai când pleci într-o călătorie.

Sfârșitul. Sfârșitul are succes, sărbătorire, întoarcere în comunitate, recunoaștere, medalii, sticle de șampanie, bătăi pe umăr. Are bravo! și felicitări!.

Dacă luăm aproape orice film în care un erou se transformă, învață și devine mai bun și ne uităm la cum e descris drumul lui vom avea o primă parte a începutului și o a doua parte a sfârșitului. Locul de mijloc este exact locul în care se întâmplă învățarea. În filme locul ăsta e reprezentat de obicei printr-un colaj de câteva minute în care eroul învață, exersează, devine tot mai bun.

Locul ăsta de mijloc durează în realitate mult mai mult decât începutul și sfârșitul și nu e nici pe departe la fel de “strălucitor” ca ele. E locul în care mirajul noului și norocul începătorului s-au dus. Este locul în care încerci și uneori îți iese, alteori nu-ți iese. Este locul în care uneori ești pe un platou în care simți că deși continui să depui efort nu vezi rezultatele. Este locul în care uneori obosești sau te împiedici, te deznădăjduiești, te întrebi “care-i rostul?” sau îți zici în gând “n-o să reușesc” sau “e mai greu decât am crezut”.

Este locul în care ai făcut 10-15 ore de condus și instructorul îți spune mai mult ce greșești decât ce-ți iese bine. E locul în care ai slăbit 5-6 kilograme și încă nu sunt suficiente cât să-ți iei haine un număr mai mic. E locul în care ai investit multe ore în învățarea unei limbi străine, dar încă nu poți purta o conversație.

Locul ăsta de mijloc am ajuns să ni-l închipuim ca durând foarte puțin. Nu vrem să fim în locul de mijloc, vrem să fim la linia de finish. Însă locul ăsta de mijloc ne duce la finish, ne asigură creșterea pentru a ajunge la finish.

M-am aflat de curând în locul ăsta de mijloc, am simțit disconfortul lui și m-am gândit ce aduce bun în viața mea:

  • e un loc în care putem fi recunoscători pentru unde suntem și pentru cât am înaintat
  • e un loc unde putem să ne odihnim puțin și să ne refacem puterile pentru a continua
  • e un loc bun pentru a lăsa să plece ce nu ne mai folosește
  • e un loc bun pentru a reflecta la obiectiv și la călătoria de până acum
  • e un loc bun pentru a lăsa să vină următoarea etapă a călătoriei spre performanță

Și mi-am reamintit că învățarea e o călătorie, și că fiecare etapă are frumusețea și provocările ei, inclusiv la mijloc.


Later edit. Punctului de disconfort maxim de la mijlocul învățării i s-au dat diferite nume: bottom of the U în Theory U, groan zone în Art of Hosting, undeva pe la sfârșitul incompetenței conștiente și înainte de competența conștientă în Four Stages of Learning, dacă știți alte modele care explică ce se întâmplă la mijlocul învățării sau exemple personale vă invit să le adăugați într-un comentariu mai jos. Mulțumesc.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *